Distribuie articolul

Luni, 10.09.2018, la sediul Penitenciarului din Gherla și la Secţia Exterioară de deținere din Cluj – Napoca a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2018-2019. Procesul de învățământ va fi susținut de către 16 cadre didactice ale Liceului Tehnologic Special Gherla, unitate de învățământ afiliată Liceul Tehnologic Special Dej.

În anul şcolar 2018 – 2019 au fost înscrise un număr de 64  persoane private de libertate repartizate pe următoarele nivele de învăţământ:

  • nivel primar – 10 persoane private de libertate;
  • nivel primar conform programului “A doua şansă” – 10 persoane private de libertate;
  • nivel gimnazial – 21 persoane private de libertate;
  • nivel liceal – 23 persoane private de libertate; (clasa a IX-a și a X-a)

Administraţia Penitenciarului Gherla a pus la dispoziţia elevilor şi profesorilor 7 săli de clasă, o sală profesorală,  dar şi rechizitele necesare fiecăruia dintre elevi.

Școlarizarea persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administraţia penitenciarului, fiind una dintre modalităţile de sporire a şanselor de reintegrare în societate şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, prin transmiterea unor valori fundamentale şi formarea unor deprinderi şi atitudini care să determine un comportament prosocial.

 

Radu Ștefan

 

 

 

 

 

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: