La un Referendum

În ultimele zile, mi s-a spus în public că e de căcat să intri și să citești poezie într-o biserică. Mie, care am citit poezie într-o mie de crîșme și bordeluri și aș citi mîine poezie într-o moschee sau într-o sinagogă dacă aș fi invitat să o fac! Mie, care am studiat cu pixul în mînă toate cărțile sfinte ale omenirii și care pot vorbi o noapte întreagă despre viața și opera lui Leonardo da Vinci! Ligheane de zoaie s-au revărsat asupra mea, neortodox și nebisericos, creștin gnostic din convingere și spirit ecumenic din vocație. Și am înțeles, astfel, limpede, că referendumul ăsta despre definirea familiei în Constituție e, la rigoare și în aparență, despre a alege între două tabere de fundamentaliști. Între două tabere de fundamentaliști, n-am nevoie de argumente raționale ca să aleg tabăra babelor bigote. Pe care le-am cunoscut la clacă și la muncile cîmpului. Care m-au hrănit cu pancove și mi-au legănat copilăria. Dacă e să aleg între două tabere de fundamentaliști, prefer tabăra fundamentaliștilor care au un reper. Iar dacă reperul acela e Hristos, fie el și neînțeles și răstignit a doua oară, cu atît mai bine. L-aș fi mărturisit cu aceeași dragoste pe Mahomed, pe Buda sau pe oricare alt profet al omenirii dacă biografia mea m-ar fi dus acolo. Dar pîinea sufletului meu e Hristos. Ăsta a fost destinul meu.

Văd mulți proști care îmi vorbesc despre calitatea lamentabilă a unor păstori de turmă. Nu-mi rămîne decît să mă rog, așa cum știu eu, pentru sufletele celor care îmbracă haina sacerdotală, în toate confesiunile, și care sînt pricină de poticnire pentru turmă. După cum nu-mi rămîne decît să mă rog pentru sufletele credincioșilor de toate confesiunile care-și judecă credința după calitatea umană a unor sacerdoți adesea lipsiți de vocație. Ei nu sînt credincioși ci doar niște contabili ai credinței. Avînd o urmă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Mai morți decît morții! Prefer oricînd tovărășia unui ateu din convingere celei a unui credincios din interes.

Văd mulți proști care-mi spun că Referendumul e despre politică. Prostule care ești tu prost: tot ce faci tu în cetate e despre politică. Atunci cînd îți plătești impozitele, e despre politică. Atunci cînd îți trimiți copiii la școală, e despre politică. Atunci cînd conduci mașina pe șosele e despre politică. Doar conștiința ta și viața sufletului tău nu sînt despre politică. Dacă permiți și acolo să intre politica, ești mai mort decît o carcasă de porc la abator!

Am să merg la Referendum și am să votez DA! Eu singur și Hristos, în fața propriei mele conștiințe, complet neinteresat de ce se întîmplă în afara acestei relații extatice. Eu, bețivul și curvarul, păcătosul și neisprăvitul, gunoiul și jegul, praf de pulbere în fața măreției vieții și a morții. Am să mă duc, cu puterile mele puține și în prostia mea nesfîrșită, să votez pentru căsătoria între o femeie și un bărbat, din care au ieșit Hristos, Mahomed, Buda, eu însumi, fiii mei și toată viața omenirii. Nu dau doi bani pe înțelepciunea lumii. Nu dau o ceapă degerată pe prietenia oamenilor. Dacă rămîn singur cu Hristos, mărturisindu-l, așa cum îl înțeleg eu, în zdrențe pe o grămadă de gunoi, eu o să fiu fericit! Și o să mă rog, așa cum știu eu, pentru toți oamenii lipsiți de acces la transcendent.

O să văd mulți proști care o să înțeleagă din rîndurile astea că ele sînt ÎMPOTRIVA a ceva. Ca și cînd un spirit liber ar putea refuza vreo formă de manifestare a realității divine. Dar am compasiune și pentru proști: mă rog, pentru ei, așa cum știu eu, neînsemnatul, orfanul, străinul și lepădatul.

Cred! Ajută, Doamne, necredinței mele!

Pot! Ajută, Doamne, neputinței mele!

Adrian Suciu, Foto: Facebook