Distribuie articolul

Guvernul italian a decis că nu va semna luna viitoare Acordul Naţiunilor Unite privind migraţia, a anunţat miercuri premierul italian Giuseppe Conte, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Italia a luat această decizie, după ce o comisie parlamentară, însărcinată cu luarea unei decizii de a semna sau nu acordul, a anunţat că nu va dezbate subiectul până la conferinţa care va avea loc săptămâna viitoare la Marrakech.

Anunţul a fost făcut la o zi după ce ministrul de Interne Matteo Salvini a declarat că este „absolut împotriva” acordului privind migraţia.

Decizia contrazice afirmaţiile făcute de Giuseppe Conte în luna septembrie.

„Fenomenul de migraţie cu care ne confruntăm cere un răspuns structurat, pe mai multe niveluri şi pe termen lung din partea comunităţii internaţionale. În această bază susţinem Acordul privind migraţia şi refugiaţii”, a declarat acesta.

Salvini susţine că acordul limitează suveranitata şi plasează „imigranţii economici la acelaşi nivel cu refugiaţii politici”.

Printre ţările care au anunţat deja că nu vor semna acordul se numără Austria, Australia, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Israel, Polonia, Elveţia şi Statele Unite.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: