După al doilea război mondial, aflându-se în închisoarea Văcăreşti, Valeriu Gafencu urma să fie deportat în Rusia, fiind basarabean. Scăpând de aceasta printr-o minune, sora sa Valentina i-a adus la vorbitor flori de crin. Aflat mai târziu în Penitenciarul Sanatoriu Târgu-Ocna (unde a şi murit), a alcătuit această poezie, gândindu-se la crinii aduşi de sora sa.
Frate dragă, din grădină
Îţi trimit în dar un crin,
Să-ţi mângâie blând privirea
Cu veşmântul lui virgin.
Floare dragă, floare dalbă,
Cât de mult aş vrea şi eu,
Îmbrăcat în haina-ţi albă,
Să mă duc la Dumnezeu.
Răsădit acolo sus,
În Grădina minunată,
Să-mi simt viaţa-mbălsămată
Cu iubirea lui Iisus.
Plâng înăbuşit în noapte
Şi suspin cu glasul stins:
Dă-mi veşmântul alb de Nuntă,
Cu crini minunaţi încins!
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în Basarabia, comuna Sângerei, judeţul Bălţi. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Ţării, când s-a cerut revenirea Basarabiei la patria mamă. La cedarea Basarabiei, în 1940, îşi trece familia peste Prut şi se întoarce pe pământul natal, la datorie. Este arestat de sovietici, deportat dincolo de Cercul Polar, în Siberia, şi moare după un an.
Valeriu Gafencu se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Conduce un grup al Frăţiilor de Cruce. E arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. De o înaltă concepţie creştină, îndură cu seninătate toate chinurile la care a fost supus. În urma izolărilor de la Zarca Aiudului şi Piteşti, se îmbolnăveşte grav de T.B.C. şi de inimă. În Penitenciarul Sanatoriu din Târgu Ocna, primind streptomicină de la un prieten, o cedează unui alt bolnav, pastorul evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viaţa.
Moare în 18 februarie 1952, ca un adevărat martir creştin. (Sursa: Poeţi după gratii)
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

