Femei suprarealiste

Nu credeam ca Di Donna Gallery poate avea aici, la New York, vreo concurenta. Si iata ca zilele trecute am descoperit o comoara surrealista la Heather James Fine Art Gallery, aflata pe 75 St., in coada lui MET Bauer / ex-Whitney Museum, intr-un palat in care intri direct din lift. Si aici ochii mi-au cazut peste minuni suprealiste, pe care nu le-am mai vazut si nu credeam ca am sa le vad vreodata.

Galeria este mandra prin faptul ca detine un celebru tablou al lui Salvador Dali, Les Yeux Fleuris (1944), expus si acum, la pretul de 1 400 000 dolari. Multe alte lucrari oscilau spre milioanul de dolari, dar marea supriza este tabloul Farm House at Essex (1929) al lui Edward Hopper, un clasic, considerat reperul sau pionierul realismului american, care iata ca acum a fost inclus si in spectacolul artei surrealiste. Tabloul, reprezentad o ferma, cu un gard misterios din pietre stancoase, este cotat la suma de 2 750 000 dolari!

Expozitia cu vanzare se numeste The Female Gaze. Woman Surrealists in the Americas and Europe / Privirea feminina. Femei surrealiste din America si Europa, si contine lucrari semante de 15 artiste: Frida Kahlo, Alice Rahon, Leonora Carrington, Magdalena Abakanowicz, Gertrude Abercrombie, Dorothy Dehner, Aube Elléouët, Leonor Fini, Helen Lundeberg, Teresa Pagowska, Kay Sage, Stella Snead, Dorothea Tanning, Marina Tischler, Nancy Youdelman.

In galeria lui Di Donna, aflata intr-un palat de pe Madison Avenue, dar intr-un spatiu mult mai generos, caci apartamentul a fost transformat chiar in galerie, nu am vazut lucrari decat ale primelor trei artiste, restul sunt insolite. Chiar si ceea ce se expune din Eleonora Carington, de pilda, 7 tablouri, este insolit, precum lucrari ca Bayan (1980), estimata la 65 000 de dolari, sau o lucrare in tempera pe masonita (1940), oferita la pretul de 95 000 de dolari.

Toate sunt piese splendide ale genului, unele adevarate capodopere, precum Les jumeaux ingrats (1982) de Leonor Fini, care realizeaza un contrast intre un personaj mitologic si doua femei renascentiste. Frida Kahlo e prezenta cu doua ingenioase desene din 1947. Si fiecare tablou are cate un element de atractie sau sunt de-a dreptul misterioase, precum cele semnate de Gertrude Abercrombie, care concureaza stilul lui René Magritte.

Intr-un colt de trecere de la o sala la alta, care se face ca printr-un tunel, exista expusa lucrarea Bonnet / Palarie de dama, iar in fata ei te intampina autoarea, artista Nancy Youdelman (n. 1948). Ce vedem? Cinci cutii de peruci, iar pe ele perucile si, in peruci, capetele care le-ar fi purtat. O imagine a decapitarii. Parca am fi la Turnul Londrei. Cine sunt cei decapitati? Artista nu a stiut sa-mi spuna. Ea a avut o idee, dar chipurile celor decapitati sunt neutre, ca de manechine, si nu s-a gandit sa le dea un nume. Dar le-am dat eu. I-am spus ca primul cap decapitat e al lui Rembrandt, urmatorul al lui Van Gogh, apoi am insirat alte nume, ca Egon Schiele, Amedeo Modigliani, Caravaggio sau Goya. Se pot adauga si altii. Fiindca sunt multi. Istoria artei, cu rare exceptii, este o istorie a decapitarii artistilor. Soarta multora a fost dramatica si tragica. Artistii s-au daruit, s-au sacrificat pe altarul artei, iar oamenii de afaceri i-au decapitat, au profitat de opera lor.

Exista acolo, in apropiere, si un diptic al lui George Condo, teribilul artist american, primul tablou reprezinta un personaj ex-catedra, ca un savant, cu ochelari, iar celalalt un clown cu un morcov infipt in cap. Titlul: The Arrival. The Departure (2004). Omul intra intrr-un birou plin de speranta si pleaca invins, ca un clovn lovit de un glont, asa cum este folosit morcovul in celebrul film Shoot’em Up (2007), protagonist Clive Owen. Clown-ul ar fi Fellini, iar morcovul negustorul american, dealer-ul. Mai ales istoria artei europeano-americana poate fi descrisa ca o decapitare a artistilor europeni si o prosperitate a a delers-ilor americani.

Dincolo de aceasta interpretare metaforica, expozitia The Female Gaze este o oferta tentanta, o imagine a artistilor/artistelor care doresc sa fie sacrificate, cauta sa fie decapitate, asa cum Catherine Deneuve spunea, in disputa europeano-americana a hartuirii sexuale, ca femeile ar trebui sa provoace, sa seduca, fiindca, daca nu s-ar lasa seduse, viata, implicit dragostea, nu ar avea nici un sens.

Un artist este decapitat cand i se ia opera, cand i se vinde, uneori pe nimic, iar urmasii prospera de pe urma sa. Ganditi-va numai ce se petrece la Casele de licitatii. Am arata nu o data ca lucrari de Picasso, pe care el le-a vandut de nevoie in timpul vietii cu 20 de dolari sau cu o suta, azi se vand cu milioane de dolari.

Sa-i uram si galeriei Heather James sa mearga pe acest drum, fara sa-si piarda umorul.

Grid Modorcea, Dr. in arte
Corespondenta de la New York