Distribuie articolul

Pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat, miercuri, dosarul privind stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii. Dosarul a fost deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În şedinţa de la începutul lunii mai, membrii Colegiului au dispus trimiterea către secţia de contencios a Curţii de Apel Bucureşti o acţiune pentru a fi stabilit dacă fostul preşedinte Traian Băsescu a fost sau nu colaborator al Securităţii.

De altfel, într-un comunicat transmis presei tot la acea vreme, CNSAS arată aceste informaţii, fără a fi precizat însă numele persoanei în cauză: „Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: – art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) – 1 persoană”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost ales, duminică, europarlamentar pe lista PMP.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: