Plarforma Civică Împreună a luat atitudine şi critică dur demersurile forțate și netransparente ale angajaților Parlamentului de a legifera obligativitatea vaccinării generale pentru copii și adulți, indiferent de consimțământul persoanelor vizate. În consecință, asociația a transmis președintelui republicii, președinților celor două camere ale Legislativului și șefului Guvernului un memoriu semnat de sute de oameni, în care sunt enumerate argumentele constituționale și juridice de natură să demonstreze netemeinicia impunerii vaccinării în massă a populației.
„Astăzi, acest memoriu inițiat de Asociația Plarforma Civică Împreună și semnat de sute de persoane a fost transmis autorităților statului român. Memoriul aduce în discuție argumente constituționale și juridice împotriva instituirii obligativității vaccinării generale a minorilor și adulților fără acordul părinților sau persoanelor în cauză.
Astăzi, la Camera Deputaților a avut loc o așa-zisă ședință tehnică a Comisiei pentru sănătate, care s-a desfășurat cu ușile închise. Viciile procedurale ale ședinței de astăzi au fost deja aduse în discuție de cel puțin un deputat participant, căruia nu i s-a acceptat niciun amendament și care susține că raportul tehnic era deja redactat de la începutul ședinței tehnice a comisiei. Comisia a avizat favorabil proiectul de lege, se pare într-o formă mai puțin dracronică decât era anunțată.
Întreaga procedură denotă dispreț pentru societate și demonstrează că există la mijloc o comandă politică și/sau economică fermă”, consideră liderii Platformei Civice ÎMPREUNĂ, într-o postare făcută luni pe social media. Nu se doreşte comunizarea şi interzicerea libertăţilor cetăţeneşti.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

