Distribuie articolul

În timp ce Bucureștiul vrea să ancheteze cercetarea, britanicii sunt intresați de vaccinul românesc. Discuție importantă pentru viitorul României. Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a discutat la telefon cu profesorul Virgil Păunescu, directorul Centrului de Cercetări OncoGen, unde este în lucru un posibil vaccin anti-COVID-19, conform Agerpres.

„Ştim că drumul către un vaccin anti-COVID-19 este plin de provocări şi trebuie să fie un efort în condiţii de urgenţă, care să implice guverne, sectorul farmaceutic şi comunitatea oamenilor de ştiinţă din lumea întreagă. În acest context, Guvernul britanic a donat 388 de milioane de lire sterline pentru vaccinuri, teste şi tratamente, iar pe 4 mai a fost una din gazdele conferinţei mondiale a donatorilor, la care au fost strânse 6,5 miliarde de lire sterline din partea guvernelor din lumea întreagă”, a afirmat Andrew Noble, potrivit unui comunicat al Ambasadei Regatului Unit în România.

El a vorbit despre demersuri viitoare, alături de centrul român.

„Am apreciat oportunitatea de a afla de la domnul profesor Păunescu despre evoluţia testelor pentru vaccinul său şi suntem deschişi să sprijinim echipa sa pentru a intra în contact cu cercetători britanici, astfel încât să împărtăşească experienţe”, a adăugat diplomatul.

De asemenea, Noble a subliniat că „România ar trebui să fie mândră că a produs un potenţial vaccin, care va contribui la o mai mare cunoaştere a virusului”.

„Finanţarea adecvată pentru cercetarea în domeniul vaccinurilor şi împărtăşirea cunoştinţelor în domeniu sunt singurele elemente care pot învinge acest virus”, a menţionat ambasadorul.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: