În sfârșit elevii se por reîntâlnii. Serbările de sfârșit de an, activitățile de premiere a elevilor “se pot organiza în aer liber, în conformitate cu prevederile legii stării de alertă”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Monica Anisie. Anunțul oficialului vine după ce instituția pe care o conduce a răspuns oficial presei că “revenirea în unitățile de învățământ vizează doar elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anii terminali din școala profesională și școala postliceală, în condiții de siguranță, întrucât, începând cu data de 2 iunie, pentru o perioadă de două săptămâni, se derulează doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale”.
Monica Anisie a revenit asupra răspunsului remis presei de Ministerul pe care îl conduce și a susținut că acel răspuns “a fost strict referitor la activitățile care se pot desfășura în interiorul unităților de învățământ. Răspunsul cuprinde prevederile art. 42 din Legea 55, legea stării de alertă”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

