Distribuie articolul

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) și Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca vor institui o bază de date unitară de evidență a angajaților de la stat.

Preşedintele (ANFP), Violeta Vijulie, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul E-bugetar care urmăreşte dezvoltarea bazei de date despre angajaţii din sectorul public. Valoarea proiectului este de 12 milioane de lei, majoritatea banilor din Fondul Social European, durata sa fiind de doi ani.

Acesta urmăreşte dezvoltarea Sistemului Electronic Naţional de Evidenţă a Ocupării în Sistemul Public – E-bugetar (SENEOSP), pilotarea concursului naţional pentru funcţionarii publici, instruirea a 7.500 de persoane pe domeniile managementul resurselor umane şi digitalizare.

Potrivit ANFP, crearea bazei de date cu toţi angajaţii din sectorul public este un obiectiv prioritar, în condiţiile în care nu există un sistem unitar de evidenţă a acestora. SENEOSP e conceput ca un sistem informatic unitar de evidenţă, integrat şi interconectat cu principalele baze de date naţionale existente în România.

„ANFP lucrează deja cu 4.000 de instituţii şi autorităţi publice. În momentul în care în baza de date vor fi incluşi toţi angajaţii din sistemul bugetar, vom ajunge să lucrăm cu 13.700 de instituţii şi vom avea în baza de date informaţii despre 1,3 milioane de angajaţi ai sectorului public. Informaţiile modelate vor putea fi utilizate pentru eficientizarea managementului instituţional, dar şi pentru realizarea unor politici publice sectoriale pe diverse arii de activitate”, a precizat Vijulie.

O altă activitate o reprezintă crearea concursului naţional, un proces transparent şi incluziv de recrutare şi selecţie în administraţia publică centrală pentru funcţionarii publici debutanţi. Iniţiativa este o soluţie la provocările procesului de recrutare în funcţia publică. 7.500 de persoane din autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale vor beneficia de formare în sistem de învăţare online în domeniul resurselor umane şi digitalizare.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: