Distribuie articolul

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a prezentat forului tutelar – Consiliul Județean – situația  intervențiilor efectuate pe parcursul sezonului de iarnă. Astfel, în intervalul decembrie 2020 – aprilie 2021, nu mai puțin de 192 de turiști au avut nevoie de serviciile salvamontiștilor clujeni.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Categoric, din punct de vedere al activității de salvare pe munte, acest sezon a fost considerabil mai greu comparativ cu anii trecuți. Restricțiile de circulație specifice pandemiei i-au determinat pe mulți iubitori ai sporturilor de iarnă să schieze exclusiv pe pârtiile din județ, fapt care s-a reflectat inclusiv în creșterea activității și a numărului de cazuri ce au necesitat intervenția Salvamont. Important e că salvatorii și-au făcut pe deplin datoria, fapt pentru care le mulțumim și îi felicităm”.

Marea majoritate a intervențiilor salvatorilor, în urma celor 168 de solicitări, au avut loc pe pârtiile de schi din cele patru zone amenajate din județ: Băișoara, Buscat, Mărișel și Feleacu. Din cele 192 de cazuri la care s-a intervenit, 19 au fost predate echipajelor SMURD.

Un caz mai grav, la care a fost solicitat sprijin aero din partea elicopterului SMURD de la Jibou, a avut loc chiar în acest sfârșit de săptămână, pe pârtia din Mărișel, unde un bărbat de 55 de ani s-a accidentat. Suspiciunea a fost de fractură de femur cu deplasare, leziune care poate periclita viața pacientului, sprijinul aero fiind solicitat pentru transportul prompt la o unitate spitalicească.

De departe, cea mai „intensă” lună din punct de vedere al intervențiilor a fost, ca în fiecare an, ianuarie, când s-au înregistrat aproape jumătate din numărul total al cazurilor.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: