Distribuie articolul

Îndrăgitul cântăreţ de muzică populară Grigore Leşe va concerta în luna iunie la Cluj-Napoca, în cadrul spectacolului „Reîntoarcerea la tradiții”.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, invită publicul clujean la o seară de muzică tradițională, alături de invitatul special, Grigore Leșe, o voce unică în spațiul muzical românesc, și gazdele acestui eveniment, membrii Orchestrei profesioniste „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș.

Potrivit reprezentanților forului județean, vor fi aduse în scenă hori și jocuri din comunitățile tradiționale, dar și muzică instrumentală, interpretată de Orchestra „Cununa Transilvană”, care activează de aproape 65 de ani și care are în vedere păstrarea integrității fiinţei folclorului românesc. De asemenea, publicul se va bucura și de cântecele interpretate de solista Mariana Morcan.

Un moment deosebit va fi și prezența jucăușului clujean Ioan Moldovan din Berchieșu, desemnat „Tezaur Uman Viu” de Ministerul Culturii, alături de soția sa, Elena. Ei vor fi însoțiți de grupul instrumental „Lia Pop” din Frata și de membrii grupului „Jijicanii”, coordonatori și instructori Corina Cristuțiu și Daniel Rusu, tineri care învață de la jucăușul Emil Moldovan maniera tradițională a jocului din Câmpia Transilvaniei.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: