Asociația Clujul Sustenabil organizează, în luna iunie, dezbateri având ca tema “Strategia verde a Clujului”.
Dezbaterile vor fi organizate în zilele de 10 și 17 iunie 2021, având ca invitați o serie de specialiști locali și reprezentanți ai administrației clujene. Dezbaterile reprezintă ultima etapă dintr-un proiect care a explorat atitudine și nevoile comunității clujene privind spațiile verzi și consumul de natură, prin tururi și discuții.
În pregătirea dezbaterilor, clujenii sunt invitați să completeze un chestionar legat de preferințele de petrecere a timpului liber în natură, la adresa: forms.gle/rex1UdR4QfyJ4KvE8. Răspunsurile colectate în urma chestionarului vor servi drept resursă importantă la dezbaterile despre Strategia verde a Clujului. Clujul Sustenabil speră să afle astfel mai multe detalii despre modul cum clujenii “consumă” spațiul verde și relevanța acestuia pentru comunitate și bunăstarea clujenilor.
“Natura e resursă de timp liber, dar și de infrastructură – ne uităm la cum ne alegem spațiile verzi, dacă le cunoaștem pe toate, cât de des accesăm spațiile verzi din Cluj și lângă Cluj, ce activități desfășurăm acolo și cum facem asta cu respect față de natură și generațiile viitoare. Și încercăm să înțelegem și ce tip de relație ne dorim cu pădurea și natura.”, spun cei de la Clujul Sustenabil.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

