BARCA PE VALURI

Când eram copil și vremea era bună,

treceam Dunărea înot.

Îmi plăcea să mă reflect ca un obleț

în oglinda apei.

O, să fii strălucitor și iute ca soreanul!

Dar când erau valuri,

când norii anunțau furtuna,

luam barca.

Și pe la mijlocul apei,

mă speriam de valurile mari.

Și fluviul ducea mânios barca la vale.

Nu-ți fie teamă, îmi spunea Moș Amorțilă,

barcagiul, un fel de Caron al bălții,

că de n-ar fi valurile, ne-am scufunda.

Valurile ne țin la suprafață.

Noi, oamenii, suntem ca barca pe valuri.

Stăm în barca vieții duși de valuri.

Așa este. Avea dreptate Moș Caron.

Parcă era Zal Moxis / Zeul Moș.

Și acum suntem pe valuri,

valul 1, valul 2, valul 3, valul 4, valul 5,

până la 55.

Când un om are succes,

spunem că „e pe val”.

Dacă și noi suntem pe val,

e bine, înseamnă că avem succes,

stăm pe crestele valurilor,

iar fluviul istoriei ne duce la vale.

Sistemul imunitar e făcut pentru viruși.

Dacă n-ar exista virușii,

nu ne-am mai căli, am deveni legume,

am muri.

Ei, virușii, sunt valurile vieții.

Și noi plutim pe ei,

ca barca pe valuri.

*

OK. Totul ar fi bine și frumos

de n-ar fi hăitașii,

spărgătorii de bărci,

care stau la fundul apei

și pe dedesubt lovesc barca,

o sfredelesc, îi fac găuri,

vor s-o scufunde.

Noi ne zbatem să cârpim găurile,

cu câlți, cu smoală,

dar ei aduc harpoane, fierăstraie,

aduc și lasere,

iar acum ne-au invadat cu vaccinuri,

ne vaccinează.

Ne țin din vaccin în vaccin

și ne spun, iată, valurile voastre!

La valul 1, ne-au făcut o injecție,

la valul 2, încă una, și tot așa,

nu se lasă până nu scufundă barca.

Speranța mea este că

cerul îi va trăsni,

bolta se va lumina,

furtuna se va duce,

valurile vor dispărea,

așa cum spune poetul,

ce-i val, ca valul trece,

și vom înota din nou

pe apa ca oglinda,

în liniște, în pace,

vom fi duși la vale,

ca oblețul rupt din soare.

Grid Modorcea