Societatea „Carmen” și concertul inaugural

Până la acea seară magică, 18 decembrie 1901, în care a debutat pe scena Ateneului Român Corala „Carmen”, Dumitru Georgescu Kiriac a parcurs un drum lung. Întors de la studii, din Paris, Kiriac şi-a alcătuit la Bucureşti un cor din elevii săi de la Conservator la care s-au adăugat câţiva studenţi de la Institutul Teologic, pentru a-şi pune în practică idealurile muzicale. 40 de persoane au oferit, pe 12 martie 1900, o aşa-numită audiţie într-o sală a Institutului Teologic cu un program ce cuprindea colinde, cântece de stea şi melodii de factură religioasă prelucrate de Kiriac. După două zile, în publicaţia „România Jună” au apărut şi ecourile acestui concert – toate aceste piese armonizate de Kiriac după fondul melodic autentic au devenit adevărate simfonii divine, creatorul român fiind comparat într-o altă publicaţie „Epoca” cu un renumit creator renascentist în sensul că a realizat prin lucrările sale liturgice „…ceea ce a făcut Giovanni Palestrina pentru biserica catolică.”

După succesul audiţiei de la Institutul Teologic, Kiriac a prezentat cu acest ansamblu, fără nume la acel moment, un număr de 13 piese religioase în seara zilei de 16 martie 1900, pe scena Ateneului Român, în cadrul unei sărbători la care au luat parte şi Ion Luca Caragiale şi Alexandru Vlahuţă. La 5 mai 1901 este consemnat un nou concert pe scena Ateneului Român cu formaţia lui Kiriac în care pe afiş au figurat lucrări religioase şi cântece populare.

În acelaşi an, 1901, ideea unei corale prinde contur la o întrunire în care se discută mottoul acestui ansamblu care îl va avea la conducere pe Kiriac: „să cântăm cu voie bună, doina noastră cea străbună”. În toamnă, ansamblul era gata şi repeta asiduu pentru concertul inaugural. Acest mare ansamblu, printre membrii căruia s-a numărat şi celebrul cântăreţ George Folescu, a fost timp de o jumătate de secol instrumentul prin care Kiriac şi apoi Chirescu au promovat întreaga activitate corală românească.

În muzică, toate demersurile făcute de Kiriac – însemnând acele minunate înveşmântări armonice ale cântecelor noastre populare – trebuiau să aibă o finalitate şi această finalitate s-a numit societatea corală română Carmen, înfiinţată pentru „cultivarea şi răspândirea muzicii în popor şi, îndeosebi, a cântecului popular”. Se întâmpla pe 18 decembrie 1901, pe când Alexandru Vlahuţă publica volumul de proză „România pitorească” – un adevărat atlas geografic al României de atunci.

Comunitatea Identitară