Distribuie articolul

A 20-a promoție de elevi a Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a depus azi, 21 decembrie, jurământul militar.

”Jur credinţă patriei mele România, jur să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii, jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” – acesta a fost jurământul rostit într-un glas de cei 299 de elevi aparținând seriei noiembrie 2021 – octombrie 2022.

La festivitatea organizată pe platoul central al școlii au participat Aurelian Păduraru – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, István Szilárd Tasnádi – Prefectul Județului Cluj, comisar-șef de poliție Mihaela Radu – directorul Unității de Implementare a Proiectelor din Inspectoratului General al Poliției Române, Prea-sfinția Sa Benedict Bistrițeanul – episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Claudiu-Ștefan Chindriș – rectorul Academiei de poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, Lucian-Năstasă Kovacs – consilier al Ministrului Afacerilor Interne, numeroase oficialități județene și locale, parteneri ai școlii clujene, precum și familiile și prietenii elevilor.

Seria de elevi noiembrie 2021 – octombrie 2022 este cea de-a 20-a pregătită de școala clujeană de poliție. Elevii provin din județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman și Timiș. Toți cei 299 de elevi (59 de fete și 240 de băieți) se vor pregăti pentru specializarea Ordine Publică.

Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum 4.700 de agenţi de poliţie, alți 500 de elevi fiind în practică sau pe băncile școlii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: