Actorul Emanuel Petran, fost manager al Teatrului de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca, a anunțat că începând de miercuri, 4 mai, intră în greva foamei.
Fostul manager al Teatrului de Păpuși Puck și-a anunțat decizia printr-o scrisoare transmisă sâmbătă presei, în care își explică gestul. În prezent, Emanuel Petran este actor la Teatrul Național din Cluj-Napoca.
„De mai bine de doi ani de zile, prin niște decizii contrare legislației, dosare făcute la comandă și hotărâri judiciare partinice, fără voia mea, am fost târât într-un univers kafkian, de care doar auzisem că ar fi posibil, dar nu credeam că ar putea să mi se întâmple mie.
Gestul pe care îl voi face și despre care voi vorbi mai jos nu se datorează faptului că nu mai sunt managerul Teatrului de Păpuși Puck. Nu m-am născut și nu voi muri manager. El se datorează turnurii aberante pe care „întâmplările” pomenite mai sus au luat-o și problemelor grave care au derivat din acestea…
Ca urmare a evenimentelor care mi s-au întâmplat, datorită faptului că aceste evenimente au avut un impact existențial și emoțional fantastic asupra mea și a familiei mele, datorită faptului că acum un an, când am înțeles amploarea atacurilor concertate asupra mea și rețeaua ocultă prin care acestea se vor desfășura, pentru faptul că am prezis cu martori ce se va întâmpla, nu pentru că aș avea calități de medium, ci pentru că am descoperit, fără să vreau, doar din dorința de a mă apăra, o rețea care slujește interese financiare, politice și administrative de grup, interese care nu au de-a face cu legalitatea, cu bugetul public și cu nevoile cetățenilor, datorită faptului că aceste evenimente oculte se întâmplă în continuare implacabil fără să se țină cont de avertismentele mele și neavând nicio legătură cu adevărul sau dreptatea, miercuri 3 mai, 2022 orele 08, voi declara GREVA FOAMEI!”, a precizat Emanuel Petran în scrisoarea transmisă presei.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

