Distribuie articolul

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a înregistrat până în acest moment un număr de 73 de copii ucraineni refugiați din cauza războiului.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Pe lângă activitățile specifice de identificare și înregistrare a copiilor ucraineni refugiați în Cluj, D.G.A.S.P.C. oferă și servicii primare de protecție a copilului. Scopul nostru e să-i ajutăm pe acești copii, alături de familiile din care provin, să treacă cât mai ușor peste această experiență traumatizantă”.

Monitorizarea copiilor veniți din Ucraina la Cluj se realizează prin intermediul unei platforme internaționale destinate gestionării cazurilor de protecție a copilului – „Primero”.

Prin intermediul ei, un număr de șapte lucrători sociali din cadrul D.G.A.S.P.C. Cluj, cu sprijinul Fundației Sera România, au reușit să identifice și să înregistreze un număr de 73 de copii ucraineni. Toți aceștia au fost îndrumați către serviciile specializate de protecție, în vederea identificării timpurie a unor situații de pericol (neglijare, trafic, abuz, etc.) și protejarea drepturilor de care beneficiază.

Amintim în acest context faptul că platforma „Primero” a fost lansată în data de 1 august 2022, ea fiind gestionată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, prin direcțiile județene de protecție a copilului și funcționează la nivel național cu sprijinul UNICEF Romania.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: