Regimul pensiilor speciale mai dă o lege favorabilă. Proiectul de lege al PNL, care prevede că suma acordată magistraţilor și grefierilor pentru a-şi plăti chiria, potrivit legii în vigoare, să poată fi folosită de către aceştia şi pentru achitarea unei rate sau părţi din rate pentru achiziţionarea unui locuinţe, a primit raport de admitere de la Comisia juridică din Senat, zilele următoare urmând să ajungă în plen, pentru votul în primul for.
Magistrații au cele mai mari salarii dintre angajații sectorului public, cu lefuri brute de până la 26.000 de lei, în timp ce grefierii au salarii în jur de 10.000 de lei, potrivit Legii salarizării unitare. Prin noua măsură, aceste categorii profesionale ar putea să ajungă să-și finanțeze o locuință pe care vor deveni proprietari.
Înainte de a trece de Comisia juridică, senatorii din această structură au adus unele modificări la proiectul inițial. În primul rând, a fost permisă introducerea mențiunii că statul poate plăti inclusiv pentru un credit de construire a unei locuințe de la zero, nu doar pentru cumpărarea acesteia sau continuarea plății ratelor. Un alt aspect introdus pe ultima sută de metri se referă la faptul că statul plătește ratele doar atât timp cât magistratul este în funcție. Amendamentele au fost aduse de Cristian Niculescu-Țâgârlaș (PNL) și Laura Moagher (PSD), președintele și secretara Comisiei juridice.
Nu în ultimul rând, este definită și „locuința”, pentru claritatea legislativă, drept „construcția alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii”.
Senatorii s-au grăbit și au dat miercuri și votul din plen, ca să poată să plece spre Cameră Deputaților proiectul. „Este important ca magistratul să se gândească la activitățile pe care le are ca magistrat când judecă cazurile și să nu aibă probleme cu chiria sau cu rata. Reprezintă un proces bun și pentru piața economică imobiliară a României”, a explicat Niculescu-Țâgârlaș, într-o reacție pentru Digi24.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

