Giorgia Meloni și-a avertizat partenerii de coaliție că guvernul ei va fi pro-european și pro-NATO. Giorgia Meloni, care este de așteptat că va deveni noua șefă a guvernului de la Roma, și-a avertizat, miercuri, partenerii de coaliție, că noul guvern va fi unul de factură pro-europeană și pro-NATO, relatează Reuters.
„O Italie condusă de noi nu va fi niciodată veriga slabă a Occidentului”, a anunțat Meloni într-un comunicat, adăugând și că partidele care nu sunt de acord cu acest lucru nu vor putea să se alăture guvernului ei. Afirmațiile dure ale Giorgiei Meloni vin după scurgerea unei înregistrări cu partenerul ei de coaliție, fostul premier Silvio Berlusconi, în care acesta îl acuză pe Volodimir Zelenski că a „declanșat” războiul cu Rusia. Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, este un mai vechi prieten al dictatorului rus, Vladimir Putin, iar comentariile lui vin după o avalanșă de alte afirmații din ultimele luni, în care fostul premier a susținut Kremlinul și a criticat răspunsul Occidentului la invazia bolnavă a lui Putin. Meloni, șefa unui partid cu rădăcini neofasciste, a promis în mod repetat că va continua susținerea Ucrainei și a sancțiunilor occidentale impuse Rusiei.
„Într-o privință am fost, sunt și voi fi mereu clară. Intenționez să conduc un guvern cu o politică externă clară și inechivocă. Oricine nu e de acord cu mine pe această poziție esențială nu poate fi parte a guvernului”, a spus Giorgia Meloni. Și Matteo Salvini, celălalt partener al Giorgiei Meloni în noua coaliție de la Roma, este cunoscut pentru relațiile apropiate de Moscova și pentru admirația pentru dictatorul rus.
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

