Premierul ungar, Viktor Orban, a criticat, joi, Legea europeană privind libertatea presei, votată marţi în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE, el considerând că este o lege care creează o „lume orwelliană” în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control” presa, relatează agenţia EFE.
Opinia sa contrastează cu cea a negociatoarei principale a acestei legi din Parlamentul European, eurodeputata germană Sabine Verheyen, care consideră că, dimpotrivă, respectiva lege va proteja mai bine presa în faţa „influenţelor externe”.
Dacă va fi în final adoptată în forma votată de Parlamentul European, Legea europeană privind libertatea presei (EFMA) va obliga toate societăţile din mass-media publice să dezvăluie identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică.
Printre altele, această lege limitează posibilitatea folosirii soft-urilor de spionaj împotriva jurnaliştilor. Totuşi, jurnaliştii vor putea fi urmăriţi cu astfel de programe dacă o asemenea acţiune este validată de justiţie pentru investigarea unei „infracţiuni grave”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

