Distribuie articolul
Camera Deputaţilor a adoptat luni, în calitate de for decizional, un proiect de lege care prevede ca Mitropolia Basarabiei şi Schitul românesc Prodromu să primească anual, fiecare, câte 2 milioane de euro.

Prevederile legii intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României.

Fondurile, echivalente în lei, vor fi alocate de statul român ca sprijin financiar, prin bugetul Secretariatul de Stat pentru Culte.

„Destinaţiile sumei prevăzute la art.1 se stabilesc de Patriarhia Română şi Sinodul Mitropoliei Basarabiei (Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi şi Episcopia Basarabiei de Sud). Modul de cheltuire a fondurilor alocate, conform destinaţiei, precum şi justificarea utilizării acestora se fac cu respectarea dispoziţiilor corespunzătoare din legislaţia care reglementează sprijinul financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase din România”, prevede iniţiativa de lege.

„Articolul 2 din Legea nr. 114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc «Prodromu», de la Muntele Athos, Grecia, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 29 aprilie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art.2.- Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 2 milioane de euro pentru Schitul românesc «Prodromu”, de la Muntele Athos, Grecia»”, potrivit iniţiativei legislative.

Documentul integral este disponibil aici.

NapocaNews, Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: