Distribuie articolul

Israelul se va afla, joi, 11 ianuarie, pentru prima dată în istoria sa, în banca acuzaților Curții Internaționale de Justiție de la Haga, acuzat de genocid.

Deși ideea că Israelul comite genocid în războiul din Gaza, adică uciderea intenționată a civililor palestinieni, poate părea ciudată pentru unii, acuzațiile sunt extrem de grave și chiar și o hotărâre provizorie împotriva Israelului ar putea avea un impact sever asupra statutului său internațional și a reputației globale, cu potențial consecințe diplomatice și politice grave, scrie Times of Israel.

O hotărâre împotriva Israelului ar putea chiar afecta desfășurarea războiului împotriva regimului grupării teroriste Hamas din Gaza.

În procesul intentat la Curtea Internaţională de Justiţie, Israelul este acuzat de genocid împotriva palestinienilor în ofensiva sa în Fâşia Gaza. Audierile în acest caz, înaintat de Africa de Sud, urmează să înceapă joi, 11 ianuarie, şi să se concentreze pe numeroşii civili dintre cei peste 23.000 de locuitori despre care autorităţile sanitare din Gaza afirmă că au fost ucişi în cele mai mult de trei luni de război între Israel şi Hamas.

Dosarul de 84 de pagini depus de Africa de Sud este justificat în baza Convenției pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid. Ratificată de Israel în 2019, convenția respectivă enumeră cinci acte pe care țările semnatare sunt de acord să le califice drept genocid: uciderea membrilor unui grup, atacuri grave asupra integrității fizice sau psihice a membrilor unui grup, supunerea intenționată a unui grup la condiții de existență care duc la distrugerea fizică totală sau parțială a acestuia, măsuri privind întreruperea nașterilor în cadrul unui grup și transferul forțat al copiilor dintr-un grup în altul. Pentru a fi calificate drept genocid, aceste acte trebuie să fie comise „cu intenția de a distruge, total sau parțial, un grup național, etnic, rasial sau religios”.

Africa de Sud consideră astfel că „actele comise de Israel au caracter genocidar deoarece sunt însoțite de intenția specifică privind eliminarea palestinienilor din Gaza”. Avocații sud-africani își întemeiază dosarul pe elemente materiale, și anume numărul mare de victime civile – estimat la 23.000 -, distrugerea infrastructurii, obstacole în privința accesului la hrană și asistență medicală, dar și pe declarații ale oficialilor israelieni care, în opinia lor, dovedesc „intenții de genocid”.

De cealaltă parte, Israelul respinge categoric aceste acuzații. La două zile după depunerea plângerii la CPI, premierul Benjamin Netanyahu a afirmat că răspunsul armatei israeliene împtriva Hamas este „de o moralitate fără precedent”, în timp ce președintele Isaac Herzog a declarat marţi că „nu există nimic mai atroce şi mai absurd” decât procesul deschis de Africa de Sud.

„În fapt, inamicii noştri, Hamas, în statutul lor, cheamă la distrugerea naţiunii noastre, Statul Israel – singurul stat-naţiune al poporului evreu”, a spus Herzog, acuzând Africa de Sud de ipocrizie.

În mod critic, numeroasele declarații incendiare făcute de miniștrii guvernului israelian cu privire la palestinienii din Gaza au oferit Africii de Sud o platformă pentru a afirma că Statul Israel are intenția de a comite genocid, un aspect crucial al oricăror acuzații de genocid.

Deși o hotărâre finală va dura probabil ani, Africa de Sud a cerut instanței să emită ordine provizorii împotriva Israelului, care ar putea varia de la cererea unui încetare totală și imediată a focului – căruia Israelul și SUA se opun ferm pentru că Hamas nu a demontat încă – până la ordine mai moderate, cum ar fi ca mai mult ajutor umanitar să fie permis.

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat marţi că acuzaţia Africii de Sud conform căreia Israelul a comis un genocid contra palestinienilor în Fâşia Gaza este lipsită de valoare, dar ministrul de externe britanice David Cameron recunoaște că Israelul s-ar putea să fi încălcat dreptul internațional în Fâșia Gaza.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: