Inedit. Implicarea Diviziilor naționaliste ucrainene UNA-UNSO în războiul din Transnistria anilor 1991-1992. Împotriva Rep. Moldova (Foto)

Vom vorbi despre activitățile organizației  ucrainene UNA-UNSO interzisă  în Rusia încă din vremea conflictului transnistrean din 1992-1993. După cum știți deja, sau poate ați descoperit cu surprindere, membrii acestei grupări paramilitare au luptat pentru separatiștii transnistrieni.

Conflictul din regiunea Moldovei are rădăcini destul de lungi. Rusia imperială a fost direct atrasă în ea și profund interesată de cuceriri după încheierea Păcii de la București din 1812, când a preluat Basarabia românească,  teritoriul dintre Prut și Nistru. De atunci, în regiunea Nistrului, Imperiul Rus a început să construiască o rețea de cazemate. Din acest moment, regiunea a început să fie populată și de ruși, de exemplu, s-a format Tiraspolul (de fapt, dintr-o cetate). În general, este de remarcat faptul că Moldova însăși are o compoziție națională destul de variată (în ciuda teritoriului său restrâns); este locuită majoritar de români, apoi de ruși, ucraineni, găgăuzi, bulgari și alte minorități.

La începutul crizei acute din Republica Moldova din cauza prăbușirii URSS, sentimentele naționaliste radicale s-au răspândit în regiune. În fotografia de mai jos puteți vedea unul dintre cele mai inofensive sloganuri:

Accentul principal a fost pus pe românizarea generală a societății, de revenire la sentimentele firești ale populației românești din fosta RSS Moldovenească, care doreau libertate și unirea cu România. Populațiile de pe malul stâng ale Nistrului, rușii și ucrainenii nu a fost de acord cu asta și nu au dori să se separe de URSS.

Ucraina, ca și stat vecin al Rep. Moldova avea însă alte interese. După cum știți, în anii 90, o epidemie de naționalism a lovit acest stat și, prin urmare, diviziile de naționaliști ucraineni UNA-UNSO au început să se ridice din anonimat. Întrucât nu toată lumea a fost bucuroasă să întâmpine ideea unui stat independent, nemulțumirea a crescut în mai multe regiuni ale Ucrainei, iar grupările paramilitare ucrainene de factură neo-nazistă au fost trimise acolo pentru a insufla dragostea pentru noua putere și ruperea de Moscova. S-au organizat trenurile prieteniei către Sevastopol, vizitele la Odesa și așa mai departe. Pentru a ilustra fotografia de mai jos:

Naționaliștii și trupele paramilitare ucrainene s-au decis să nu părăsească Transnistria, deoarece acolo locuiau și  ucraineni. În Republica Transnistrană separatistă existau 2 limbi oficiale pe lângă limba română, rusa și ucraineana. Astfel s-a proclamat de către Kiev un fel de cruciadă pentru a proteja ucraineniii de românizare. În urma coliziunii cu autoritățile locale, acolo au fost trimise primele detașamente de voluntari (numărul total de cei care au vizitat au variat de la 400 la 1500 de persoane). Cei mai încăpățânați naționaliști ucraineni visau chiar să includă Transnistria în Ucraina. Unul dintre participanți voluntari ucraineni a fost Dmitri Korchinsky, căruia regimul transnistrian i-a decernat medalia „Apărătorul Transnistriei” și Ordinul Republicii:

Korchinsky, într-un interviu pe 5 noiembrie 2008:

„ Întotdeauna am considerat Transnistria drept teritoriu ucrainean. A fost o întrebare acută despre unirea Moldovei și României într-un singur stat. În România, minoritatea ucraineană a fost în mod tradițional discriminată, așa că am fost de partea guvernului Republicii Transnistriene. În 1992, Uniunea Ucrainenilor din Transnistria „Povernennya” (Întoarcere) a apelat la noi cu o cerere de asistență militară și am trimis acolo detașamente de voluntari. »

Mircea Druc (prim-ministru al Moldovei din 1990 până în 1992) în ziarul Țara din 27 octombrie 1992 scria:

„În același timp, s-a pus temelia „patriotică” a conflictului transnistrean. După prima vizită în Transnistria a lui Vladimir Jirinovski, care a promis că va „șterge moldovenii și lituanienii de pe fața pământului”, la Tiraspol s-a format o filială regională a Partidului Liberal Democrat, condusă de activistul „mișcării producției” Alexander Bolshakov Jr. , ginerele președintelui Consiliului de Administrație (Consiliul Unit al Colectivelor de Muncă (OSTK) este o mișcare socială care a stat la originile formării Republicii Moldova Pridnestrovie. – nota Razvalyukhi) Anatoli Bolșakov. Doi ani mai târziu, el va deveni brusc naționalist ucrainean, președinte al Consiliului Ucrainenilor din Transnistria „Întoarcerea”, care îi va „ajuta” pe militanții Autoapărării Naționale Ucrainene (UNSO) își găsesc drumul către tranșeele transnistrene, iar „guvernul” de la Tiraspol pentru a stabili contacte nu foarte puternice cu personalități politice ucrainene cunoscute și, în același timp, cu societățile separatiste „Rus” și „Novorossiysk”, care urmăresc separarea regiunile de sud-est ale Ucrainei. Crearea unui „lobby transnistrean” între politicieni, personalități publice și în presa din Rusia și Ucraina este un subiect special și merită un articol separat”.

Potrivit diverselor surse, la lupte au luat parte un detașament de 80 până la 150 de oameni; un total de aproximativ 400 de membri UNSO  au trecut prin conflict. Cea mai mare parte a membrilor UNSO  se aflau în nordul regiunii, unde era relativ liniște și nu existau operațiuni militare mai mult sau mai puțin active. Aceștia erau implicați în principal în protecția podurilor și a altor obiecte strategice. Dar unii dintre ei au vizitat și locuri în care au avut loc lupte intense (de exemplu, satul Koshnitsa, care este situat nu departe de Dubăsari și în luptele pentru Bender).

Korchinsky: „ În 1992, Dumnezeu ne-a trimis în sfârșit un război în Transnistria, de care aveam o nevoie disperată în acel moment. A fost un război liniștit, familiar, foarte plăcut. I-am luat pe ucrainenii din Transnistria sub protecția noastră. În luptele de lângă Kosice, unui membru al Unsov is-a smuls brațul – aceasta este poate singura pierdere din partea noastră. În total, aproximativ 150 de oameni au reușit să ia parte la acel război, sub conducerea mea.”

Unul dintre liderii UNA-UNSO Igor Mazur-Topolya declara: „Principalul motiv pentru care am luptat acolo este că acesta este  pământ ucrainean: sunt sate întregi de ucraineni, școli, limba ucraineană este considerat unul al statului din Republica Moldovenească Nistreană. Și ne-am gândit că atunci când există un război la doar 100 de km de casele noastre, ucrainenii mor, iar Kravchuk ca președinte al Ucrainei și Ministerul Apărării nu fac nimic, trebuie să-i protejăm. Am stabilit apoi relații normale cu autoritățile transnistrene – nu au avut nicio prejudecată față de noi, ca în Rusia . În total, aproximativ 400 dintre oamenii noștri au trecut prin acest război și peste 60 dintre ei au primit medalii „Apărătorul Transnistriei” . Iar pentru cei răniți, autoritățile Republicii Moldovenești Nistreană au dat apartamente la Tiraspol, ei încă locuiesc acolo cu familiile lor și uneori îi vizităm .”

Președintele Comisiei de politică externă a Consiliului Suprem al PMR Dmitry Soin: „Dintre voluntari, băieții de la UNA-UNSO  s-au remarcat pentru organizația lor. S-au pregătit temeinic înainte de a veni la noi. Toți băieții sunt puternici fizic, poartă uniforme bune. Chiar lângă Koshnitsa eram pe aceeași porțiune cu ei și a existat un episod atât de remarcabil în aprilie, când noi și atamanul de marș al armatei cazaci de la Marea Neagră Driglov (decedat în Bender) am mers la ei pentru a afla cine trăgea în timpul armistițiului. Șeful le spune: „Îi voi scoate din poziții, îi voi dezarma pe toți!” Și se uită așa la noi, surprinși: „De ce să fim mai atenți? Am venit aici să conducem.” Îmi amintesc această frază. Erau destul de activi, oarecum agresivi, iar sarcina lor era să antreneze cât mai mulți oameni pentru războaiele locale ulterioare și, bineînțeles, să încerce să elimine cât mai multe arme de calibru mic din zona de luptă . Dar, în același timp, obiectiv, au luptat cu disperare, cu curaj, iar transnistrenii sunt, desigur, recunoscători voluntarilor ucraineni. Apropo, acesta este singurul caz de conflicte din spațiul post-sovietic când UNA-UNSO era de aceeași parte cu cazacii ruși .

Oficialii din Kiev au negat participarea la conflict și chiar a ajutat la arestarea președintelui Republicii Transnistriene, Igor Smirnov la Kiev, pentru a fi dus în secret în Rep. Moldova.

Armata a 14-a a Forțelor Armate Ruse a avut o contribuție decisivă la controlul teritoriului transnistrian și proclamarea Republicii Transnistriene separatiste. Forțele ucrainene  UNA-UNSO au fost împrăștiate în zona de conflict, inclusiv Coșnița și Cocieri, puncte de control în Rîbnița și Kamenka, un mic contingent a fulgerat în nord în Rașkino , sediul propriu-zis, fiind situat situat la Tiraspol.

Ucrainenii au venit în Transnistria  să-și urmărească propriile interese, sub forma unei încercări de a trage teritoriul separatist în zona de influență a Ucrainei. În al doilea rând, acolo au primit prima experiență de luptă, care a fost ulterior folosită în alte războaie (Abhazia, Cecenia, Iugoslavia, Osetia de Sud și Donbass).

Republica Transnistriană (Republica Moldovenească Nistreană) a acceptat de fapt mâna de ajutor a naționaliștilor ucraineni din OUN, care i-a ajutat pe cei care acum sunt considerați separatiști în Donbass.

Vă oferim câteva fotografii inedite cu frăția de arme ruso-ucrianeană împotriva Republicii Moldova din acei ani: 1991-1992.

Susținătorii lui Stepan Bandera au devenit semințele viitoarei militarizări a Ucrainei.

Cu această frăție de militari naționaliști ucraineni și cazacii ruși au luptat milițiile Rep. Moldova și celebrul comando de patrioți români, intitulat ”Burunducii”.

NapocaNews