Antropologul Florin Poenaru, despre măsurile lui Bolojan: Administrează sărăcia cu mână de fier. Reduce, taie, optimizează, dar fără să atingă privilegiile, pensiile speciale

Stăpânii de sclavi fac reforma pe seama sclavilor sărac. Au început să taie de la săraci.

Florin Poenaru este antropolog, profesor la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București), cunoscut pentru analizele despre inegalitate, neoliberalism și transformările structurale din societatea românească, analizează noile măsuri de austeritate propuse de Guvernul Bolojan și spune ce semnale transmite acest tip de guvernare și cum se pot apăra cei mai vulnerabili.

„Măsurile de austeritate promovate de guvernul Bolojan nu reprezintă doar o intervenție punctuală asupra bugetului, așa cum sunt ele prezentate manipulator, ci o expresie a modului în care statul român funcționează într-o logică de clasă care privilegiază pe cei care au deja, în detrimentul celor care au mai puțin sau deloc. Impunerea austerității de către stat este un instrument din această luptă de clasă.

Este un mecanism prin care costurile așa-zisei reajustări fiscale sunt transferate de fapt, sistematic, asupra celor care au cel mai puțin: salariați cu venituri mici, vârstnici, șomeri, studenți, lucrători pe salariul minim, persoane care au nevoie de îngrijire etc. În loc să reevalueze distribuția generală a resurselor sau să abordeze sursele reale ale dezechilibrelor bugetare – cum ar fi evaziunea fiscală la vârf, complicitățile clientelare din administrație, ineficiența interesată a unor instituții-cheie precum ANAF, pariurile și păcănelele ca să mă exprim direct, sau regimurile de optimizare fiscală a marilor companii – guvernul Bolojan lovește acolo unde e mai simplu: săraci, studenți, mame, pensionari precari, șomeri.

Am spune că e o lipsă de curaj să nu poți să te bați cu capitalul, cu băncile sau cu bogații, așa că mai bine să tai de la mamele minore. Dar un guvern precum cel condus de Bolojan nici nu și-ar propune o astfel de confruntare. Așadar, austeritatea ca proiect politic (acum ca și în 2010-2012) nu este inevitabilă, nu e o măsură de necesitate, ci o alegere menită a conserva ierarhia socială existentă și de a reproduce dominația celor de sus prin vulnerabilizarea continuă a celor de jos.

În acest context, categoriile vulnerabile sunt pedepsite nu doar prin tăierea sprijinului material de care depind pentru supraviețuire, ci și printr-un discurs oficial care le învinovățește pentru propria precaritate: sunt prea multe ajutoare sociale, prea mari bursele, oamenii nu vor să muncească, bugetarii sunt ineficienți etc. Această retorică nu este neutră – ea justifică politic violența economică a austerității. O violență atât de mare încât poate să nu țină seama de realitate – vezi, de exemplu, declarațiile ministrului David, care a spus că Educația a contribuit decisiv la deficitul bugetar, sau ale prim-ministrului Bolojan, care a afirmat că creșterea pensiilor și a salariilor sunt la rădăcina problemei. Acestea sunt minciuni formulate la cel mai înalt nivel al statului – dar exercitarea violenței sociale nu se preocupă cu adevărul, ci cu pedepsirea.

De aceea am invocat modelul statului-centaur formulat de sociologul Loïc Wacquant. El descrie o formă de guvernare specifică neoliberalismului: Sus, capul „liberal” – libertate, alegeri, instituții formal democrate, dereglementare a piețelor și sprijin pentru capital, de regulă internațional. Jos, trupul autoritar – disciplină, tăieri și pedeapsă pentru cei care (nu) muncesc, pentru cei care nu dețin capital, pentru săraci, pentru cei vulnerabil și cu diverse dizabilități. Ideea centrală a lui Wacquant e că în neoliberalism statul nu se retrage, nu devine mai mic.

Din contră, el devine foarte activ în impunerea austerității, în pedepsirea săracilor și a celor neconformi și în încarcerarea populației neproductive. Aplicat în contextul actual, guvernul Bolojan oferă un exemplu aproape didactic al acestui model. Retorica austerității vine la pachet cu un discurs moralizator – despre muncă, ordine, eficiență – dar fără o analiză reală a structurii economice sau a cauzelor profunde ale crizei. Austeritatea nu este negociată, ci impusă de sus în jos, cu o rigoare ce se vrea tehnocratică, dar care funcționează, în fond, ca o formă de coerciție socială. Bolojan administrează sărăcia și precaritatea cu mână de fier, sub pretextul eficienței.

În acest context, categoriile vulnerabile sunt pedepsite nu doar prin tăierea sprijinului material de care depind pentru supraviețuire, ci și printr-un discurs oficial care le învinovățește pentru propria precaritate: sunt prea multe ajutoare sociale, prea mari bursele, oamenii nu vor să muncească, bugetarii sunt ineficienți etc. Această retorică nu este neutră – ea justifică politic violența economică a austerității. O violență atât de mare încât poate să nu țină seama de realitate – vezi, de exemplu, declarațiile ministrului David, care a spus că Educația a contribuit decisiv la deficitul bugetar, sau ale prim-ministrului Bolojan, care a afirmat că creșterea pensiilor și a salariilor sunt la rădăcina problemei. Acestea sunt minciuni formulate la cel mai înalt nivel al statului – dar exercitarea violenței sociale nu se preocupă cu adevărul, ci cu pedepsirea.

De aceea am invocat modelul statului-centaur formulat de sociologul Loïc Wacquant. El descrie o formă de guvernare specifică neoliberalismului: Sus, capul „liberal” – libertate, alegeri, instituții formal democrate, dereglementare a piețelor și sprijin pentru capital, de regulă internațional. Jos, trupul autoritar – disciplină, tăieri și pedeapsă pentru cei care (nu) muncesc, pentru cei care nu dețin capital, pentru săraci, pentru cei vulnerabil și cu diverse dizabilități. Ideea centrală a lui Wacquant e că în neoliberalism statul nu se retrage, nu devine mai mic.

Din contră, el devine foarte activ în impunerea austerității, în pedepsirea săracilor și a celor neconformi și în încarcerarea populației neproductive. Aplicat în contextul actual, guvernul Bolojan oferă un exemplu aproape didactic al acestui model. Retorica austerității vine la pachet cu un discurs moralizator – despre muncă, ordine, eficiență – dar fără o analiză reală a structurii economice sau a cauzelor profunde ale crizei. Austeritatea nu este negociată, ci impusă de sus în jos, cu o rigoare ce se vrea tehnocratică, dar care funcționează, în fond, ca o formă de coerciție socială. Bolojan administrează sărăcia și precaritatea cu mână de fier, sub pretextul eficienței.

Reduce, taie, optimizează, dar fără să atingă privilegiile structurale sau să pună în discuție distribuția profund inegală a resurselor. Statul devine eficient doar în a pedepsi, nu în a proteja. Cu alte cuvinte, pentru cei de sus, mierea, pentru cei de jos – bastonul. La Oradea, între 2008 și 2020 Bolojan a concediat aproximativ 30% din personal, iar apoi la CJ Bihor aproape 40% din angajați. A fost o tragedie personală, desigur, pentru cei care și-au pierdut slujbele (vă amintiți glumele amare despre Filarmonica din oraș). Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care se vorbește mult prea puțin sau deloc. Munca celor disponibilizați a fost externalizată spre firme private. Așadar, privatizarea se află, de fapt, în spatele acestor ajustări bugetare.

Reduce, taie, optimizează, dar fără să atingă privilegiile structurale sau să pună în discuție distribuția profund inegală a resurselor. Statul devine eficient doar în a pedepsi, nu în a proteja. Cu alte cuvinte, pentru cei de sus, mierea, pentru cei de jos – bastonul. La Oradea, între 2008 și 2020 Bolojan a concediat aproximativ 30% din personal, iar apoi la CJ Bihor aproape 40% din angajați. A fost o tragedie personală, desigur, pentru cei care și-au pierdut slujbele (vă amintiți glumele amare despre Filarmonica din oraș). Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care se vorbește mult prea puțin sau deloc. Munca celor disponibilizați a fost externalizată spre firme private. Așadar, privatizarea se află, de fapt, în spatele acestor ajustări bugetare.

Reduce, taie, optimizează, dar fără să atingă privilegiile structurale sau să pună în discuție distribuția profund inegală a resurselor. Statul devine eficient doar în a pedepsi, nu în a proteja. Cu alte cuvinte, pentru cei de sus, mierea, pentru cei de jos – bastonul. La Oradea, între 2008 și 2020 Bolojan a concediat aproximativ 30% din personal, iar apoi la CJ Bihor aproape 40% din angajați. A fost o tragedie personală, desigur, pentru cei care și-au pierdut slujbele (vă amintiți glumele amare despre Filarmonica din oraș). Dar s-a mai întâmplat un lucru despre care se vorbește mult prea puțin sau deloc. Munca celor disponibilizați a fost externalizată spre firme private. Așadar, privatizarea se află, de fapt, în spatele acestor ajustări bugetare.

În România, povara fiscală apasă cel mai tare pe muncă și consum, în timp ce capitalul este protejat prin cote unice, scutiri și un sistem de optimizare fiscală pe care îl înțelege toată lumea, mai puțin ANAF. O politică alternativă ar începe cu introducerea unui sistem fiscal progresiv real – nu doar la impozitul pe venit, ci și în zona taxării proprietăților mari, a dividendelor și a moștenirilor.

Întrebarea reală e ce forță politică din România de azi ar opera această schimbare radicală de paradigmă (și totuși nu chiar așa de radicală de fapt). Aici, da, nu prea există alternative – în ciuda manifestărilor prea zgomotoase a susținătorilor actualului președinte în campania electorală. Lamentările lor de acum nu o să ne plătească facturile și nici n-o să ne garanteze faptul că peste alți ani nu vor face la fel cu „salvatorul” care va fi atunci. Nu mai avem nevoie de salvatori.

Avem nevoie de un mod radical diferit de a gândi statul despre care credeam în mod stupid că o să dispară în vâltoarea ideologică postcomunistă și, mai ales, avem nevoie să redescoperim faptul că există totuși societate între stat și indivizi. Altfel suntem în abis”, a spus expertul pentru Libertatea.

Napocanews.ro