Simion Bărnuțiu este o mare personalitate din istoria Ardealului. După el este numit parcul central din Cluj Napoca, unde va fi amplasată în curȃnd cea mai impunătoare statuie a lui Bărnuțiu.
Am văzut obiceiurile și tradițiile din satul lui Bărnuțiu. Conform acestora trăiam noi la Bocșa, satul unde m-am născut acum 80 de ani, pe 1 iulie 1946. Am trăit vremuri în care statul le lua părinților oropsiţi aproape întreaga recoltă după munca grea de un an de zile. Copiii lucrau de la vȃrste timpurii, apoi mergeau obosiți, flămȃnzi și desculți la școală.
La sărbători, însă, ne adunam la biserica construită de bunicii noștri la Bocșa, pentru a adăposti oasele marelui Bărnuţiu. Acolo studiam religie. Împreună cu clasa mea de la școala satului, am amenajat parcul din Bocșa, acum 68 de ani, în 1958. De atunci, acolo este comemorat Bărnuțiu. Eram deja profesoară cȃnd am participat cu mult entuziasm la inaugurarea statuii sale din acest parc în 1967.
Am participat apoi cu emoție la deschiderea în fosta mea grădiniță din Bocșa a muzeului lui Bărnuțiu, în 1985. Aceasta este „Bocșa lui Bărnuțiu, unde am trăit, la mijlocul secolului 20”, ultima mea carte, de 70 de pagini, pe care am tipărit-o. Am mai tipărit o trilogie de peste 400 pagini, cuprinzȃnd trei volume despre Bocșa, Giurtelecu Șimleului și Zalău, localități unde am trăit și despre care am studiat mai mult. Mult înainte de a merge la universitate, am învățat cȃt de importantă este educația de la bunicul, participant la Mare Unire de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Prof. Maria Mirghesiu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

