Cicerone Ionițoiu s a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924. A fost întemnițat timp de 9 ani la: Jilava, Vacaresti, Valea Neagră, Poarta Alba, Aiud, Oradea.
A plecat la Dumnezeu, născându se în Ceruri, în ziua de 26 ianuarie 2014, este înmormântat la Paris.
A fost scriitor, deținut politic în temnițele comuniste din Gulagul românesc și va rămâne în memoria Neamului Românesc ca unul dintre marii mărturisitori ai credinței în Dumnezeu care au pătimit în închisorile comuniste. A fost condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea – în 1950 și în 1962 – pentru faptul că a fost membru în conducerea organizației de tineret a Partidului Național Ţărănesc. După 10 ani de chinuri în închisori și lagăre de exterminare, la intervenția președintelui Franței, în 1979 a fost eliberat și a părăsit țara, mergând în exil, în Franța.
După 1989, Cicerone Ionițoiu a realizat o enciclopedie cu numele martirilor care au murit în închisorile comuniste din România – lucrarea poate fi consultată pe site ul Procesul Comunismului.
Într un document intitulat „GENOCIDUL DIN ROMÂNIA – REPERE ÎN PROCESUL COMUNISMULUI„, Cicerone Ionițoiu mărturisește despre principalul instrument de crimă și teroare utilizat de comuniști împotriva Națiunii Române, adică despre Securitate, ai cărei foști slujitori, ex ofițeri, ex turnători și ex agenți de influență pot fi aflați astăzi în elitele Ţării – în politică, în mediul de afaceri, în cultură și spiritualitate:
„Securitatea a fost creată prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcția Generala a Securității Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncți pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basara¬bean rusofon) și Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). Securitatea era urmărită de omul lui Beria, Alexandr Saharovschi și supravegheată de Serghei Kavtaradze, omul lui Molotov, căruia la Externe i a urmat I.A.Vâsinschi care impusese guvernul român la 6 03 1945 (la rândul lui, omul lui Beria). Cele 13 direcții înființate erau încadrate cu oameni de mână „forte” acoperind tot teritoriul, fiind întărite cu două organe de veghe permanentă a tot ce mișca: Direcția generală a miliției ce înlocuia poliția și jandarmeria (23 01 1949) și Trupele de securitate (6 02 1949). Aceste organe au sădit delațiunea peste tot. Această nouă organizare a fost o crimă împotriva poporul român.”
În rechizitoriul lui Cicerone Ionițoiu sunt amintite feluritele metode de tortură și exterminare utilizate de regimul comunist împotriva membrilor Rezistenței Naționale Anti comuniste. Despre „reeducarea” aplicată prin intermediul a ceea ce astăzi se cunoaște sub denumirea de „Experimentul Pitești”, Cicerone Ionițoiu mărturisește:
„S a pus în aplicare planul re¬educării la care au luat parte Pintilie Gh., Dulgheru Mișu, Jianu, Marin, Sepeanu Teodor, CSELLER Ludovic, Constantinescu Marin zis Duba, Baciu Ion (col. ajuns în Direcția închisorilor și lagărelor), Nemeș Iosif. La acest plan diabolic s au alăturat pe plan local Dumitres¬cu Alexandru (comandantul închisorii), Cârnu Ioan de la securitatea din Pitești, ofițerul politic Marina (Ițicovici) Ion și din personalul închisorii au participat la bătăi și acoperirea torturilor gardienii Georgescu Alexandru din Leordeni, Ciobanu din Ţigănești, Dina Florea, Nistor Dumitru, Lăzăroiu, Mândruța. Pentru că de la Pitești sistemul barbar a fost transferat și la Gherla merită trecuți și cei ce l au susținut: ofițerii politici Sucigan Gheorghe și Avadanei Constantin, precum și doctorul Barbosu Viorel, iar din partea administrației locot. Mihalcea Aurel (ginerele lui Goiciu), Gabor Tiberiu, Vascanu Augustin.
Din rândul deținuților cel care a trecut la torturarea colegilor a fost Ţurcanu Eugen, ajutat la torturi de Popa Alexandru Tanu, Pușcaș Vasile, Păvăloaie Vasile, Livinschi Mihai, Stoian Ion, Romanescu Grigore, Popescu Aristotel, Pătrășcanu Nuti, Pop Cornel și mulți alții… Torturile la care și au supus colegii de pușcărie de lot sau chiar de liceu au fost îngrozitoare, folosindu se metode diabolice la auzul cărora te cutremuri. In astfel de condiții au fost omorâți la Pitești circa 15 deținuți. Scenele de groază petrecute în camera 4 spital și nu numai acolo, sunt descrise de Grigore Dumitrescu în volumul „Demascarea”.
In astfel de chinuri au murit și Gheorghe SERBAN și Mihai IOSUB, și Ion PINTILIE și Chirica BALANISCU și Alex. Bogdanovici, și alți circa 29 la Pitești. Alte zeci au ieșit traumatizați și schilodiți și fizicește și sufletești. Mărturie pentru aceste orori sunt din ce în ce mai multe, printre ele ale lui Aurel OBREJA, Chirica GABOR, Virgil MAXIM, Nicolae POPA, Mihai JIANU, Eugen Magirescu, Nicolae IONITA, Mihai BURACU. Aceeași echipă de călăi au continuat, cu aceeași sălbăticie și în același sistem; au omorât la Gherla pe Ion CRIŞTEA (țăran), Andrei DUMITRU (camioner), Ion DINCĂ (mecanic), Vasile DAMBU (ospătar), Dumitru RADOVAN (tâmplar), Petre Gh. POPESCU (căpitan), Ion TÂMPA, Garofil M. DIMCIU și alții – trecuți între victimele comunismului. Şi aici au fost unii torturați până au înnebunii, alții au rămas neoameni, cu sechele nevindecabile.
La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de deținuți fără condamnare, toți oameni în vârstă, s a trimis o echipa de persoane de¬semnată de Turcanu și Iosif Nemeș ca să terorizeze pe acești lăgăriști. Acești torționari au fost: Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin și Vlădoianu Liviu. Administrația i a încura¬jat și le a pus la dispoziție celulele 10, 11 și 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii. Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA, Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU… A fost omorât istoricul de la Roma GRAMA Gheorghe Gioto de către Strugaru Mihai, alții au înnebunit, ca Ştefan Verescu și preotul An¬drei ADAM, care și au revenit după ani și ani.
TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI ul a destinat o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni din cauza condițiilor de exterminare în care fuseseră ținuți și a torturilor prin care trecuseră. Conducerea MAI a căutat sa profite și de acești bolnavi care veneau din muncile de exterminare ale Canalului sau torturi¬le din Pitești și Gherla. In acest scop Nedelcu Mihai împreună cu Nemeș Iosif, cu avizul lui Nicolschi, au trimis la Tg. Ocna pe Nutti Pătrășcanu ca să inițieze sistemul de la Pitești. S a început într un grup restrâns de foști reeducați la Pitești, cu aco-perirea ofițerului politic Şleam Augustin și a inspectorului Nemeș și Tudor Sepeanu. Dar bolnavii au găsit energia să reziste, să ri-posteze, alertând prin strigate locuitorii orașului. Pătrășcanu a rămas doar să facă pe informatorul ofițerului politic până în 1952, când a fost ridicat și implicat de cei pe care îi servise în gru¬pul lui Eugen Ţurcanu, sfârșindu și ticăloasa activitate după comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.
La Caransebeș fuseseră adunați vreo 25 30 intelectuali de seamă și foști oameni politici (Emil Hațieganu, deputatul de Bălti Dumi¬tru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu, Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy Mironescu…) și alții mai tineri cărora Nicolschi le pregătise o reeducare. A trimis pe Iosif Nemeș, Ludovic Cseller și Teodor Sepeanu, cu un nou locot. major ca director. Acesta s a adresat deținuților spunându le: „Să nu credeți ca v am adus la pension, până în primăvara nici unul dintre voi nu va mai fi în… viață”. A început regimul de restricții și sancțiuni și pentru că nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucureștiului. După eșecul de la Tg. Ocna, a luat de acolo doi oameni „de mână” din cei instruiți de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru și Străchinaru Constantin, pen¬tru a i termina pe „boieri”. Aceștia au venit și pregăteau terenul pentru trecerea la violență. S au găsit câțiva tineri care i cunoș¬teau de la Suceava și le au pus gamelele cu ciorbă fierbinte în cap, săturându i de reeducare. S a terminat acțiunea Nicolschi aici, la Caransebeș, dar ea continua în forță peste țară.”
În aproape un sfert de secol trecut de la căderea regimului Ceaușescu, dacă ar fi fost folosite doar informațiile oferite de Cicerone Ionițoiu în lucrările sale, fără a fi luate în seamă alte zeci de mii de documente și mărturii despre crimele comunismului, tot am fi avut câteva zeci, poate sute de anchete și procese penale deschise atât împotriva unor foști ofițeri de Securitate și torționari, cât și a unor personaje implicate în evenimentele sângeroase din Decembrie 1989. Datorită faptului că puterea politică și puterea economică în Statul Român au fost preluate de membrii eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității, un proces real, moral și penal al comunismului nu a fost posibil.
Ion Iliescu i a așezat pe foștii „tovarăși” în poziții cheie, în politică, economie, Armată și serviciile secrete, a batjocorit pe Majestatea Sa Regele Mihai I, adevăratul conducător al Statului, interzicându i ani de a rândul să se reîntoarcă în Ţară, a oprit în mod sângeros și criminal ofensiva forțelor monarhiste, democratice și pro europene, organizând „Mineriadele” prin manipularea minerilor din Valea Jiului și a oferit eșaloanelor de elită ale fostului regim comunist timpul necesar pentru a prelua controlul aproape total asupra vieții politice și economice din România.
Emil Constantinescu, speranță neîmplinită a democrației românești, a fost învins de structurile neo comuniste din administrația de stat și serviciile secrete, confirmând că România nu a scăpat din ghearele demonului comunist.
Ultimul, dar nu cel din urmă, Traian Băsescu, manifestând deopotrivă o viclenie și o ipocrizie la cote greu de închipuit și de atins, a pus punct oricărui demers moral și penal îndreptat împotriva membrilor eșaloanelor 2 și 3 ale PCR și Securității, printr o așa zisă „condamnare” formală și inutilă a comunismului, fără vreun efect juridic, prin intermediul Raportului Tismăneanu. O ironie mizerabilă, comunismul a fost „condamnat” de politrucul Vladimir Tismăneanu, nimeni altul decât fiul militanților comuniști Leonte Tismăneanu (stalinist feroce, agent al Moscovei și membru de marcă al nomenclaturii comuniste din România anilor 50 60) și Hermina Marcusohn. Viața noastră rămâne, deocamdată, sub controlul demonului comunist, slujit într o Românie așa zis „democratică” și „europeană”, de o clasă politică trădătoare și anti națională, fructul otrăvit al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă.
Dumnezeu nu i a îngăduit luptătorului anticomunist Cicerone Ionițoiu să vadă cu ochii lui cum fosta elită comunistă este anchetată și condamnată pentru crimele comise împotriva Națiunii și Statului Român. Probabil că nici nouă, pentru păcatele noastre, nu ne va îngădui.
Rugând pe Dumnezeu să așeze sufletul lui Cicerone Ionițoiu acolo unde sfinții Săi se odihnesc, sfârșim aceste rânduri cu un gând mărturisit de marele luptător anticomunist: „Procesul Comunismului, cu măsuri reparatorii, denunțarea și excluderea din viața publică a celor care au contribuit la genocid – poate repara fibra morală a Neamului și aduce pacea socială.”
Veșnica lui Pomenire!
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

