Cuvântul „sobornicesc” este românesc și a intrat în ”Crez” și în limba română, începând cu secolul al XVI‑lea, apoi în Biblia de la București la 1688. Acest fapt lingvistic dovedește că limba română este vie. Astăzi, dezbaterile asupra direcției dezvoltării limbii române au căpătat accente aprinse și controversate. Părintele Agachi, purtătorul de cuvânt al BOR are dreptate lingvistic susținând menținerea cuvântului ”sobornicesc” în ”Crez”. Războiul împotriva limbii române este vechi, încă din secolul XIX. În centrul dezbaterii s‑a situat disputa dintre reprezentanții așa‑numitului ”Latinism” — care urmăreau „purificarea” limbii prin înlocuirea elementelor slave, turcești sau maghiare cu neologisme de inspirație latină — și apărătorii unei evoluții lingvistice mai organice. Teoria „formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu rămâne însă actuală. În prezent unii vor să „purifice” limba de presupusele cuvinte slave — multe dintre acestea având, de fapt, origini proto‑române — doar pentru a imita, ad litteram și artificial un Occident care nu mai este ce a fost. Dar limba este frumoasă tocmai prin preluările sale de-a lungul istoriei, care dovedesc că este vie și flexibilă.
Timotei Cipariu a încercat introducerea ”latinismului” în a doua jumătate a secolului XIX, ceea ce ar fi făcut din română o limbă artificială și dificil de vorbit. Împotriva acestei idei s‑a ridicat ferm Titu Maiorescu. Astăzi, prin încercarea de eliminare a cuvintelor de origine slavă sau de altă origine și prin introducerea unor cuvinte latine, se promovează un neo‑latinism extremist și artificial în limba română, care o face greu de folosit în vorbire și în scris. Vinovată de aceasta este Facultatea de Litere de la Cluj-Napoca. De data aceasta, neo‑latinismul capătă conotații ideologice: trebuie să fim „occidentali” sau „europeni” cu orice preț — chiar și prin limbă — fapt ce poate duce la un blocaj lingvistic. Limba este ca un organism viu. Ea atrage toți porii vieții și experiențele istorice. Titu Maiorescu a reprezentat vocea cea mai consecventă și argumentată împotriva tendințelor de artificializare a vocabularului, iar contribuția sa a avut urmări decisive asupra formării limbii și literaturii române moderne. În studiul ”Despre scrierea limbii române” (1866), Maiorescu a susținut trecerea de la alfabetul chirilic și cel de tranziție la cel latin, dar a pledat pentru o ortografie fonetică („scrie cum vorbești”), respingând diacriticele și literele inutile introduse de latiniști. Prin combaterea „beției de cuvinte” din celebrul eseu ”Beția de cuvinte” (1873), criticul a ironizat tendința latiniștilor de a înlocui vocabularul tradițional cu neologisme latinești forțate. Scopul său era menținerea clarității și logicii în exprimare. Maiorescu a condamnat practica introducerii masive și, adesea, nejustificate a neologismelor latine, pe care le considera „etimologisme forțate” sau manifestări ale „beției de cuvinte”. Criticul literar a pus sub semnul întrebării nu doar utilitatea acestor inovații lexicale, ci și moralitatea lor lingvistică: o limbă în care cuvintele sunt impuse din afară, fără legătură cu uzul real și cu sensibilitatea vorbitorilor, devine o „formă fără fond” — o aparență fără conținut. Argumentul său central s-a bazat pe principiul concordanței dintre formă și fond: cuvântul trebuie să reflecte gândirea și realitatea pe care o exprimă. Deci forțarea vocabularului contravine acestui principiu și produce un limbaj afectat, nefuncțional în comunicare. Maiorescu a pledat pentru naturalețe, claritate și sobrietate stilistică, care favorizează expresivitatea autentică și înțelegerea.
Un alt pilon al criticii maioresciene a vizat datul istoric al limbii române. Maiorescu a subliniat caracterul vulgar al latinei din care s‑a format româna — latina vorbită de soldați, coloniști și populația cotidiană — și a respins idealizarea unei latinități clasice ca bază exclusivă a identității lingvistice. Transformările și împrumuturile produse de secole de conviețuire cu populații slave, turce, sau maghiare și infuzia de cultură franceză nu sunt o „anomalie”, ci parte integrantă a evoluției naturale a limbii. Critica sa la adresa „scrierii etimologice” a fost la fel de fermă. Redarea grafică a cuvintelor după forma lor latină, deși acestea se pronunțau altfel, crea o prăpastie între scris și rostire — un haos ortografic care îngreuna comunicarea și învățarea. Din acest motiv, Maiorescu a susținut principiul fonetismului în ortografie: „scriem după cum vorbim și citim după cum scriem”. Aplicarea acestui principiu urmărea simplificarea și adaptarea scrierii la realitățile fonetice ale limbii vorbite. Intervențiile lui Maiorescu au condus la reorganizarea Academiei Române și la impunerea unui sistem ortografic realist, care a limitat extinderea etimologismelor artificiale și a consolidat practica scrisului conform foneticii limbii. Prin apărarea lexicului natural și a clarității expresiei, el a facilitat apariția unor opere literare în care limbajul reflectă autentic viața și spiritul poporului. Scriitori precum Ion Creangă, Mihai Eminescu sau I. L. Caragiale au beneficiat de acest climat lingvistic.
Intervenția lui Titu Maiorescu a reprezentat o apărare a firescului limbii române contra tentativelor de uniformizare artificială. Maiorescu a temperat cu acribie excesele latiniste și a asigurat o dezvoltare sănătoasă a limbii și a literaturii române. Miza sa a fost una de responsabilitate culturală, adică păstrarea sincerității limbajului ca premisă a unei creații literare și comunicaționale autentice. Excesul de purism neo‑latin, promovat în prezent din motive ideologice de corifeii Școlii Ardelene și așa-zișii ”pro-europeni”, văduvește limba română de tradiție, origine, flexibilitate, suculență și farmec, dezvoltând o limbă uscată, rece, artificială, doar pentru a părea „occidentală”. Tocmai prin aceste preluări milenare de cuvinte din alte limbi, româna arată că este vie și frumoasă — o limbă autentică, capabilă să creeze opere literare care fascinează. Să spunem nu celor care vor limba română falsificată și scoasă din circuitul valorilor și interferențelor lingvistice naționale, regionale și europene. Să facem scut în jurul limbii române, născută din daco‑romanism, devenită apoi limbă proto‑română și îmbogățită de contactul cu slavii, germanii, francezii și, astăzi, cu preluările din limba engleză. Neo‑latinii vor să facă din limba română o limbă moartă, artificială, și din limbajul religios ortodox o structură lingvistică „latinizant‑catolică”, din motive ideologice — golită de sens, istorie, tradiție și har duhovnicesc. Titu Maiorescu este tot mai actual. Citiți‑l și informați‑vă pentru a vă trezi din ignoranță. „Sobornicesc” este cuvânt românesc. Extremismul neo-latin ”ucide” limba română!
Ionuț Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

