Distribuie articolul

Echipa campioană a României, Universitatea Craiova, a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-0, gruparea vicecampioană, Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a opta din Superligă.

Clujenii au rezistat în prima repriză de pe stadionul Ion Oblemenco, dar s-au apărat, având trecut un mare zero în dreptul șuturilor la poartă și cornerelor. Și a fost 0-0 la pauză. Campioana a avut însă un forcing extraordinar în startul părții secunde. Al-Hamlawi a deschis scorul în minutul 47, înscriind frumos, la vinclu, primul său gol stagional.

Tot atacantul palestinian a mărit avantajul oltenilor, în minutul 52, apoi Screciu a înscris al treilea gol al gazdelor, în minutul 55. Lukic a ratat prima ocazie importantă a oaspeților, în minutul 63, când a trimis peste poartă, dar craiovenii au revenit în atac și Elisor a stabilit rezultatul final, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0 și oltenii sunt pe 4, cu 14 puncte, în timp ce „șepcile roșii” ocupă poziția a 14-a, cu 9 puncte.

Napocanews.ro

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: