Toamna, cu nopțile ei mai reci și zilele mai scurte, își face simțită prezența prin coloritul pastelat al pădurilor. Cântecul păsărilor se aude tot mai stins, iar frunzele, altădată verzi și pline de foșnetul vântului, își schimbă straiele de la o zi la alta.
Este o așteptare oarecum prefigurată, în care frigul și ploile reci își vor lua locul în peisajul tot mai specific acestui anotimp premergător iernii.
Dar până atunci, să ne bucurăm de fiecare zi plină de soare, de căldura lui dătătoare de strălucire și frumusețe, de plimbările pe aleile pline de farmec, unde zâmbetul și pasul molcom al trecătorilor, mai tineri sau mai trecuți prin ani, îmbunează oarecum vremea, în prelungirea ei de vară.
O noapte dedicată cărții și artei.
Orașul reședință de județ, Târgu Mureș, a avut parte de Nocturna Bibliotecilor desfășurată la Biblioteca Județeană Mureș, o adevărată Noapte Albă a Culturii, în care iubitorii de carte și de artă și-au aflat corespondența prin însăși generoasa paletă dedicată culturii. Așa se face că, în contextul acestei sărbători a iubitorilor de carte și artă, membrii Ligii Scriitorilor – Filiala Mureș și-au dat întâlnire la Biblioteca Județeană Mureș, mai precis în Sala de lectură „Mihai Eminescu”. Aici a avut loc o prezentarea volumului „Noaptea” de Lucian Dumbravă, întregită de un recital de poezie și proză, în care farmecul creațiilor literare a fost unul aparte, întrucât fiecare autor, fiecare poet, a citit din propria creație.
Pe parcursul întâlnirii au recitat din propriile versuri: Mircea Dorin Istrate, Ana Munteanu Drăghici, Lidia Iarema, Anca Dana Bejan, Angela Maria Drăgoi, Elena Voichița Toma, Doina Pană, Andrei Guțu, Liliana Moldovan, Vasile Luca. Momentul a fost susținut de muzica îndrăgitului cantautor sighișorean Traian Comșa, urmată de scurta și emoționanta intervenție muzicală a scriitorului Cornel Mărginean. Președinta filialei Mureșene, Liliana Moldovan, a anunțat programul pentru următoarele luni ale Cenaclului „Aurel Filimon” și i-a felicitat pe doamna Anca Dana Bejan și dl. Andrei Guțu, pentru primirea în Liga Scriitorilor Români – Filiala Mureș.
La ieșire, în curtea Bibliotecii Județene, o mulțime de copii, de toate vârstele, își găsiseră preocupări dintre cele mai diverse. Unii jucau șah, alții erau interesați de cărți, alții desenau, în tot acel vacarm de voci și mișcare, un loc aparte îl ocupau cavalerii din cohorta romană „Mercenarii Asserculis”, cu ale lor arme de luptă, înconjurați de zeci de copii curioși, să vadă dornici să îmbrace straiele greoaie din zale și coifuri care apărau luptătorii în timpul deselor înceștări cavalerești.
Pe acordurile muzicii Cvartetului „Flaama Musicae”, în timpul recitalului susținut în curtea bibliotecii, poeta Ana Munteanu Drăghici, cantautorul Traian Comșa și subsemnatul, ne-am luat rămas-bun de la frumosul oraș Târgu Mureș, urmând drumul spre Sighișoara, orașul nostru de baștină.
Am plecat cu gândul la o nouă întâlnire a membrilor Ligii Scriitorilor – Filiala Mureș, for cultural condus cu onoare de Liliana Moldovan, președinta acestei filiale.
A fost, până la urmă, un crâmpei de poveste dedicată culturii, o seară în care cartea, poezia, muzica, arta și bucuria întâlnirii dintre oameni au transformat începutul de octombrie într-o frumoasă amintire.
Vasile Luca
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

