Proiectul „Serile de vară clujene” continuă şi în această săptămână, pe strada Mihail Kogălniceanu, în atmosfera boemă obişnuită, pe ritmuri de jazz, blues, funk. Clujenii care decide să îşi petreacă finalul de săptămână în oraş au a dispoziţie o serie de evenimente gratuite în spaţiul public.

Program:
Vineri, 16 august
Orele 20:00 – 23:00
Hot Club de Cluj
Jump & Dusty June
Elena Mîndru Quintet

Sâmbătă, 17 august
Orele 20:00 – 23:00
Funkorporation
Maria Alexievici Acoustic
Catrhythm
Elena Mîndru Quintet
Reprezentantă a României în cadrul celui mai important festival de jazz din lume “Montreux Jazz Festival” în luna iulie 2012, Elena Mîndru a obţinut atât al II-lea loc în competiţie, cât şi Premiul Publicului.
Elena este absolventă a Academiei de Muzică “Gh. Dima” din Cluj şi, printre altele, a studiat jazzul cu Darius Bubeck şi Mary King. De asemenea, este o prezenţă constantă şi încântătoare la numeroase festivaluri atât pe plan naţional, cât şi internaţional, precum Festivalul Jazz Napocensis, Festivalul de Jazz de la Sibiu, Festivalul Jeunesses Musicales, Festivalul Național Mamaia, Festivalul George Grigoriu, Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveția), Festivalul Scrivere in Jazz (Sassari, Italia), Keep An Eye Jazz Award (Amsterdam).
Hot Club de Cluj
“Hot Club de Cluj” este o formaţie de 4 instrumentişti dedicaţi conceptului de “Hot Club” mai precis, jazz-ului manouche sau mai popular, “gypsy jazz”. Formaţia de bază este compusă din: Iancu POP – Contrabas, Alex HATFALUDI – Acordeon, Marian BALAN – Chitară, Cornel BUCSA – Vioara. Trupa îşi propune ca în scurt timp Clujul să se poată mândri peste tot în lume cu propria formaţie de Hot Club şi sa reprezinte oraşul la cel mai înalt nivel artistic.
Despre concept: Fondatorii primei formaţii de acest gen, ( “Hot Club de France” ), Django Reinhardt si Stephane Grapelli au stârnit în anii ’30 un val deosebit de puternic ce a dus jazz-ul manouche pe toate continentele si nu numai că a rezistat în timp, dar s-a şi rafinat. Formaţii de jazz din întreaga lume şi-au asumat prefixul de “Hot Club”, astăzi existând sute de astfel de grupuri printre care unele foarte celebre cum sunt Hot Club of Cowtown, of San Francisco, of Detroit, of Portugal, of Paris etc.
Catrhythm
Este prima trupa de rockabilly din Romania. Alcătuit sub forma de cvartet, grupul scoate în evidenţă vocea veritabilă a carismaticei vocaliste. Chitara, contrabasul şi bateria desăvârşesc un tablou muzical autentic al anilor ’50.
Catrhythm vă propune un cocktail de rockabilly cu o aromă fină de Jump Blues. Astfel, îi veţi putea auzi pe Janis Martin, Wanda Jackson, Johnny Burnette, Don Woody, Tommy Steel, Etta James, Ruth Brown si mulţi alţii.
Funkorporation
Înființat in 2010 sub numele The Alternate Fun Project cu Horváth Hannah – voce, Szántó Lóránd-bass,vioară, Bajusz Gábor – tobe , Sándor László – clarinet, bass, Τúrós Tamás – trombon şi Halmen József – chitară, a avut numerose concerte în România, transformând orice eveniment intr-un mega party. Rețeta: groove-uri funky, bass bine plasat, vocal excepțional, piperat cu suflatori, mixat cu putina jazz,ska,balkan,reggea plus atitudine pozitivă.
Trupa are un sunet aparte dar încearcă să combine mai multe stiluri muzicale, începând de la soul, funk până alternativ si chiar muzică electronică. Formația are și un DJSet și o versiune acustică.

NapocaNews