Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat astăzi că studenţii care încep noul an unversitar vor beneficia de gratuitate pe transportul în comun pe două linii RATUC.

„Am purtat încă din această vară discuţii cu RATUC-ul şi am ajuns la un consens. Aceste noi facilităţi se vor încadra în banii pe care i-am acordat anul trecut pentru susţinerea programului de gratuităţi la transportul în comun”, a spus edilul.

Astfel, dacă anul trecut Primăria Cluj-Napoca a subvenţionat transportul public pentru studenţi pe o linie, alături de universităţi, începând din acest an programul se va extinde pentru două linii.

Emil Boc a lansat un apel la adresa tututor universităţilor din municipiu, să susţină aceste gratuităţi inclusiv pe intervalul verii.

„Suntem foarte aproape de începerea anului universitar şi dorim să susţinem studenţii mai ales având în vedere că din 2015 devenim Capitală Europeană a Tineretului. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm şi de elevi, în întâmpinarea cărora vom încerca să venim cu gratuităţi suplimentare începând cu următorul an”, a adăugat primarul.