Actorul Peter O’Toole a murit. Cunoscut mai ales datorită rolului din „Lawrence of Arabia”, O’Toole a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani, a anunţat impresarul său, citat de BBC News.

Celebrul actor a murit sâmbătă, la spitalul Wellington din Londra, după o lungă luptă cu cancerul, a precizat Steve Kenis, impresarul lui O’Toole.

Fiu al unui agent de pariuri irlandez, Peter O’Toole, actorul blond cu ochi albaştri, şi-a petrecut tinereţea în nordul Angliei. După liceu, a devenit jurnalist şi a lucrat pentru serviciul de comunicaţii din Marina Regală britanică, înainte de a deveni actor.

A urmat cursurile Academiei regale de arte dramatice în compania lui Albert Finney, Alan Bates şi Richard Harris, viitori actori celebri.

A urcat pe scenă pentru prima dată la vârsta de 17 ani, la Londra, şi a jucat apoi în drame de Shakespeare, înainte de a da lovitura şi pe marele ecran cu filmul „Lawrence al Arabiei”, în regia lui David Lean.

Probleme de sănătate, atribuite iniţial alcoolismului, dar care s-au dovedit ulterior a fi fost cauzate de un cancer la stomac, i-au ameninţat cariera şi viaţa în anii 1970, dar O’Toole a depăşit aceste obstacole, renunţând la alcool.

Peter O’Toole a primit opt nominalizări la premiile Oscar pe parcursul carierei sale care conţine câteva interpretări remarcabile precum cele din „Caligula” (1979) şi „Ultimul împărat” (1987), fără a câştiga însă mult râvnitul trofeu.

Actorul irlandez a câştigat totuşi patru Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy şi a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003.

În ultimii ani, a fost lăudat pentru evoluţia sa din piesa de teatru „Jeffrey Bernard is Unwell” dar şi pentru rolul din versiunea televizată a acesteia, o producţie care prezintă viaţa unui jurnalist britanic alcoolic.

Ultimele filme în care a jucat Peter O’Toole, „Katherine of Alexandria”, „Mary Mother of Christ” şi „For Greater Glory”, se află în prezent în etapa de post-producţie în Statele Unite, unde vor fi lansate în acest an şi anul viitor.

NapocaNews