Clubul de fotbal CFR 1907 Cluj anunţă că a perfectat două partide amicale pentru perioada următoare de pregătire din Antalya.

Primul adversar al feroviarilor va fi campioana Bulgariei, Lugodoreţ Razgrad, pentru ca în cel de al doilea meci să întâlnească formaţia austriacă SV Ried.

Potrivit site-ului grupării din Gruia, primul joc va avea loc pe 25 ianuarie, cu formaţia la care e legitimat fundaşul român Cosmin Moţi.

Acesta va fi, totodată, primul meci sub conducerea noului antrenor principal, Vasile Miriuţă. În data de 28 ianuarie se va disputa partida cu SV Ried, locul 5 în Austria.

Paul Panait