Recenta înfiinţată comisie de anchetă privind salariile din ASF (instituţie deţinută eminamente de liberali), anunţă începutul unui nou război fratricid, asta chiar dacă PNL se declară de acord cu acest lucru. Recurgerea la o comisie de anchetă de cei aflaţi la putere, cunoscut fiind că această procedură este la îndemâna opoziţiei, nu face altceva decât să ne întărească încă o dată convingerea că punţile de colaborare între Antonescu-PNL şi Ponta-PSD sunt grav şi iremediabil deteriorate, la fel ca într-o căsnicie aflată în pragul unui divorţ iminent.

Nu ne-ar interesa foarte mult războiul fratricid dacă nu ar afecta la fel de grav şi greu remediabil atât stabilitatea politică cât şi cea economică a României. PDL de la început a subliniat faptul că această alianţă nu are nimic în comun cu interesele românilor decât cu cele ale baronilor din USL iar dovada acestui lucru o avem nu doar în fiecare zi ci am putea spune că în fiecare oră.

Domnilor Victor Ponta şi Crin Antonescu, înţeleg că aveţi ceva de împărţit unul cu celălalt dar cu românii ce aveţi? De 2 ani încoace, gura nu vă mai tace dar nici pentru ţară nu aţi făcut nimic. Puteţi face astăzi, dându-vă demisiile cu toţii, după principiul USL A MURIT, TRĂIASCĂ USD …

Preşedinte PDL Cluj, Daniel Buda