În data de 28.03.2014, primarul Emil Boc a semnat contractul de finanțare pentru un proiect din fonduri europene pregătit de Primăria municipiului Cluj-Napoca pentru Spitalul „Clujana”, în valoare de peste 32 de milioane de lei.

„Mulțumesc d-lui director Constantea, echipei sale de medici și echipei Primăriei pentru reușită. Obținerea acestei finanțări nu a fost ușoară însă, în urma economiilor pe care am reușit să le facem la celelalte proiecte putem demara această investiție pentru clujeni. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, din care perioada de execuție a lucrărilor 12 luni. Contribuția Primăriei este mai mare decât de obicei în acest caz – vom aloca de la bugetul local circa 4 milioane de lei pentru cofinanțare și acoperirea cheltuielilor neeligibile. Primăria Cluj-Napoca sprijină în fiecare an Spitalul „Clujana” cu aproximativ 12 milioane de lei de la bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare. Cu toate acestea, spitalul este subfinanțat și am toată admirația pentru medicii și personalul care în pofida greutăților reușesc să mențină calitatea actului medical la un nivel ridicat.

Sper ca procedura de licitație să se desfășoare fără probleme pentru a putea începe lucrările la noul ambulatoriu chiar în acest an. Totodată, vom încerca să introducem pentru perioada de finanțare 2014-2020 un nou proiect pentru Spitalul Clujana”, a declarat, astăzi, primarul Emil Boc.

Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea infrastructurii ambulatoriului din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj–Napoca în vederea eficientizării serviciilor de sănătate şi asigurării unui înalt nivel de protecţie a sănătăţii umane. Acest lucru se va realiza prin modernizarea ambulatoriului integrat al spitalului, reamenajarea spaţiului acestuia în vederea cresterii capacităţii de diagnostic şi tratament.

De asemenea, prin proiect se doreşte şi amenajarea unor noi cabinete, de Nefrologie, Radiologie şi imagistică medicală, Reumatologie şi Analize medicale.

Practic cladirea în care funcţioneaza ambulatoriul de spital va fi modernizată şi supraetajată, obtinându-se 3.263,21 mp suprafaţă utilă totală.

Totodată se vor achiziţiona 174 echipamente, dintre care, 15 sisteme funcţionale de consultaţie/tratament, 17 echipamente IT de uz medical şi 142 echipamente medicale, printre care computer RMN, ecografe doppler 4D, băi galvanice cu usa Rocher etc.

Toate tehnologiile propuse sunt din cea mai eficientă clasă din punct de vedere energetic.