Am continuat sa vad meciurile de la World Cup dintr-un Pub. Turul doi a fost mult mai animat, dovada ca putine echipe au reusit sa acumuleze toate cele 6 puncte, nici favoritele Brazilia si Germania nu au reusit. Argentina a invins in prelungiri. Echipele europene au deceptionat. Surprizele placute au venit din partea africanilor si sud-americanilor. Europenii au tratat superficial partidele. Turul trei se anunta incendiar.

Dar sa vedem ce am retinut din turul abia terminat cu fabulosul meci SUA-Portugalia!

Regula de aur a fotbalului s-a pastrat: nici un meci nu seamana cu altul. Cu corolarul: inconstanta echipelor de top. La acest nivel, pronosticurile isi pierd orice logica. Fiecare echipa pare ca e alta de la un meci la altul. Cine isi imagina ca Uruguay poate elimina Anglia, dupa ce fusese umilita de Costa Rica? Si cum sa explici ca Italia, dupa ce ne-a aratat cat de frumos poate fi fotbalul, in meciul cu Anglia, ne-a aratat si cat poate fi de urat, de batranicios, de impiedicat, cu pase laterale si caderi penibile, teatrale, cu jucatori scosi din lada cu vechituri (Cassano), o adevarata rusine?! Presa italiana a scris ca echipa in meciul cu Costa Rica a fost un „dezastru”. Dar Germania, la un pas sa fie infranta de Ghana? Antrenorul Joachim Low a fost nevoit sa introduca doua piese grele, „batranii” Schweinsteiger si Klose, ca sa egaleze! Klose (36 de ani) a inscris si a egalat, cu 15 goluri, recordul Mondialului. Sigur, sansa de a rezolva un meci sta tot pe umerii vedetelor. Asa s-a intamplat si in cazul Argentinei, care, fara Messi, nu ar fi invins Iranul. Si Messi a inscris abia in min. 91! Echipa mare sa fii, si noroc sa ai! Si de ce Iranul a tot tras de timp, daca a fost batuta in prelungiri? In tribune, Maradona, de gat cu o tinerica, parea departe de ceea ce se joaca. De altfel, el a plecat inainte de final, de aceea, au zis argentinienii, a inscris Messi, fiindca a plecat „blestemul”, cum ii spun ei lui Maradona, care a blestemat echipa Argentinei sa nu mai castige un campionat mondial, dupa ce el a fost dat afara de la natioanla!
Nimic nu a mai semanat cu primele meciuri. Surprize neplacute insa. Mai ales din partea echipelor europene, care au deziluzionat. De pilda, nu ma asteptatm ca Bosina sa iese din competitie chiar cu capul in pamant. Nigeria parea ca si-a batgut joc de ea. Bosniacii erau epuizati, fara vlaga. Au avut zeci de ocazii, dar au ratat ca pustii pe maidan.
Foarte putine jocuri sau faze de fotbal profesionist, multa umplutura, care face din fotbal un joc de amatori. Cheia sa te bucuri la Mundial este sa nu ai prejudecati si sa nu privesti meciurile, daca poti, cu superioritate de cunoscator. Sa nu cantaresti echipele cu ceea ce stiai dinainte despre ele.

Sigur, fara nici un reper, nu poti sa-ti dai seama daca eliminarea Spainei, de pilda, este sau nu o surpriza. In raport cu ce? Cu ceea ce s-a vazut pe teren, nu a fost nici o surpriza. Surpriza e doar in raport cu palmaresul echipei, cu ceea ce stim despre ea din alte campionate, cu faptul ca e campioana mondiala en titre…
Cred ca e bine sa optezi pentru ambele variante, ca atunci cand privesti un tablou. Il traiesti nemijlocit, dar apoi faci si racorduri cu istoria picturii, cu biografia pictorului, cu celeralte tablouri, cu epoca. Sigur, diferenta este colosala, fiindca fotbalul este un sport cu totul efemer. Arta are durabilitate, trairile estetice se fixeaza pentru toata viata, dar meciurile de la un campionat mondial se uita imediat, dupa ce s-au jucat. Poate sa retii finala sau anumite jocuri ale echipei favorite.
Accepti adunatura de echipe de la un campionat mondial pe ideea ca fotbalul e totusi un joc, nu o adversitate intre natiuni, si e mai bine ca oamenii sa se adune sau sa fie preocupati de acest campionat, o fapta total benefica, pasnica, un suport pentru prietenii internationale, decat sa stii ca se implica sa se omoare intre ei, asa cum se intampla in paralel pe fronturile din Ucraina si Irak (anul trecut au murit in razboaie mai multi oameni decat in al doilea razboi mondial!).
Pe toti pub-istii i-a indurerat eliminarea celor doua mari echipe de top, Anglia si Spania. Spania nu s-a mai regasit dupa infrangerea cu Olanda si a pierut si in fata celor din Chile, cu 2-0. Toti pub-istii tineau cu Spania, voiau sa castige Spania. Fiindca prezenta campioanei mondiale en titre ar fi ridicat stacheta competitiei. Ca la tenis. Cand Serena Wiliams a fost eliminata in turul 2 la Roland Garros, competitia s-a „subtiat” vizibil. La fel aici, la Mundial, cazul Spaniei. Dar mai exista o explicatie, foarte importanta, pe care mi-a oferit-o o blonda dintr-un grup mai retras, care semana cu Scarlett Johansson, numai ca nu era „pregnata”, care mi-a spus ca jumatate din New York e impanzit de chilieni si mexicani, care au degradat orasul, care au facut ca 50 la suta din locuitori sa vorbeasca limba spaniola (?!). Plus ca sunt si scunzi, si indesati. Intr-adevar, fata de jucatori mici ca Iniesta, chilienii pareau si mai mici, fiindca spaniolii sunt supli, pe cand chilienii arata ca niste hipopotami, plus ca toti erau coafati in stil punk.

Desigur, reactii subiective, fiindca e greu de spus cine sunt americani get-beget, adica nascuti aici cel putin trei generatii la rand? Foarte putini. Insasi blonda a recunoscut ca parintii ei sunt polonezi. Specificul Americii este tocmai aceasta sudura dintre rase. Da, a zis o bruneta cu adevarat supla, care spunea ca are sange spaniol, si semana izbitor cu Penelope Cruz, dar sa vedem cum va fi atunci America daca ar fi condusa numai de mexicani sau chilieni, daca ei ar fi stapani aici, nu evreii si afro-americanii? Eu insa vad orasul plin de chinezi si arabi, care au comportari salbatice! Am ajuns sa-i deosebesc pe americanii educati dupa cuvantul „sorry”, pe care ei il spun la orice pare sa deranjeze pe altcineva. Din partea noilor veniti, n-ai sa auzi asa ceva.
E interesant sa afli care e pulsul Americii intr-un pub, auzi lucruri pe care nu le poti citi in „New York Times”. N-ai sa afli ce mi-a spus un englez la meciul Angliei cu Uruguay, cica ne-au batut niste „urangutaniens”. Dar „urangutaniens” s-au dovedit mai bataiosi si mai lucizi, au dorit victoria si s-au luptat cu ardoare pentru ea. Englezii au fost de nerecunoscut fata de meciul cu Italia, au jucat ca niste domnisoare, ca niste vedete de pe alta planeta, care venisera invingatori dinainte, meciul propriu-zis parandu-li-se o formalitate. Cel putin Sturridge a fost penibil, la fiecare contact cu adversarul cadea pe jos. Evident, pe englezi i-a invins tot un „eneglez”, Suarez, care joaca la Liverpool si care a inscris ambele goluri ale echipei sale. Eliminarea a doua echipe de top, care au fotbalul in sange, Spania si Anglia, arata ca ceva radical trebuie sa se produca in fotbalul european, fiindca fotbalul elegant, artistic, a murit. A contat fotbalul de angajament. Vointa a invins eleganta. Tare m-as bucura sa vad o infruntare intre Urangutania si Hipopotamia.
*
O alta nebunie s-a produs la meciul Nigeria-Bosnia, cand Pub-ul a fost invadat de vreo 30 de tineri, cu echipamente de golf, toti superbi, baieti si fete frumoase, plini de viata, care au intat sa se bucure de victoria lor la golf. O sarbatoreau din Pub in Pub. Au luat strazile la rand. Si au dat la toata lumea bere, pentru barmani a fost o mana cereasca, ei nu erau deranjati de haiducia tinerilor, dimpotriva! Iar tinerii se distrau in felul lor copios. Nimeni nu a mai privit meciul, nimeni nu a mai vazut golul nigerienilor, toti eram cu ochii pe grupul de tineri, care erau angajati intr-un joc numai de ei stiut. Oricum, fetele erau o atractie nesperata pentru Pub-isti, fiindca asa ceva, sportive frumoase, se vede mai rar pe aici. Numai doi indragostiti, la varsta a doua, el iralndez, ea mexicana, care stateau la bar, nu vedeau si nu auzeau nimic, in afara lor, fiindca erau indragostiti lulea unul de celalalt.
Croatia s-a dovedit puternica, revenind in forta (4-0 cu Camerun), aratand astfel ca in primul meci, acela cu Brazilia, a fost privata de arbitraj. Outsiderii au fost magnifici. Costa Rica, o revelatie. La fel Ghana, iar Australia a jucat de la egal la egal cu Olanda. Tim Cahill a dat un gol de chinograma: a primit o pasa lunga, care a traversat jumatate de teren, iar el a sutat din voleu, catapultand mingea sub transversala portii.
Sigur, revelatia suprema se numeste echipa SUA. Meciul cu Portugalia a fost urmarit de pub-isti, implicit de zeci de milioane de americani, cu respiratia taiata. As numi cronica acestui meci, Agonie si Extaz. Pub-istii au trecut de la strigate de bucurie la stari impietrite. Normal, la golurile portughezilor. In rest, tot timpul cantau si scandau „Iu-Es-Ei / Iu-Es-Ei”. La golul doi al lui Dempsey, strigatele au fost atat de putenice incat cei de afara, de pe strada, din restaurante si magazine, au spus ca a fost o unda de puterea unui seism. Atata energie au emanat milioane de americani incat fenomenul se poate compara cu eruptia unui vulcan. Era de asteptat ca lusitanii sa arate ca umilirea cu Germania (0-4) a fost un accident. Iar Ronaldo sa-si aduca aminte cine este. Si a aratat: in minutul 95, cu cateva secunde inainte de final, a facut o cursa pe partea dreapta si a centrat perfect, iar Varela a inscris cu capul. Timp de 95 de minute, fara aceste secunde, a fost anihilat, nu si-a aratat clasa, dar au fost aceste secunde in care visul american s-a prabusit, fiindca, la 2-1, americanii ar fi fost pe primul loc, asa, acum, sunt pe locul secund si au un meci greu cu Germania. Daca pierd si Ghana castiga cu Portugalia, americanii sunt eliminati.

Marea problema a fotbalului s-a vazut in acest meci: tactic, Klinsmann a gresit, fiindca i-a invatat pe jucatori sa joace europeneste. Un observator atent al Campionatului mondial ar spune ca Spania, Italia si Anglia au pierdut tocmai ca au jucat „tactic”, cu pase inapoi. Dambla care era cat pe ce sa o coste si pe Germania. Toate echipele care au „temporizat”, cu mijlocasi care, in loc sa paseze inainte, au pasat inapoi, au clacat. Iar Portugalia a inceput exact asa cum incepuse USA meciul cu Ghana, iute, in viteza. Revolutia radicala care trebuie sa se petreaca in fotbal este impotriuva acestui stil anti-fotbal: sud-amercianii si africanii ne-au demonstrat ca fotbalul inseamna viteza, angajament si combinatii surpriza. Adica ceea ce au jucat americanii in meciul cu Ghana. Si ceea ce jucase si la campionatul precedent, din Africa de Sud. Acum, au abordat partida cu Portugalia prost tactic, pe temporizare, ceva total batranicios, pe pase laterale, lente, pe subtilitati, pe driblinguri, ceea ce nu stapanesc jucatorii, dovada ca portughezii au controlat meciul, fiindca i-au dominat la acest capitol. Iar temporizarea e un bumerang, a distrus fotbalul, fiindca acum meciurile nu mai dureaza 90 de minute. Se prelungesc si in prima repriza, si in repriza a doua. Argentina a invins in minutul 91, iar Portugalia a egalat in min. 95! E greu de spus de ce arbitrul a prelungit meciul cu 5 minute si nu cu patru. Si de ce a fluierat sfarsitul meciului cu 30 de secunde dupa minutul 95 si nu l-a terminat cu cele cateva secunde in care Portugalia a inscris? Totul devine aleatoriu, scapat de sub control, desi comentatorii din Pub pun totul pe seama atitudinii ostile a brazilienilor fata de americani. Insusi Klinsmann, dupa meci, reclama conditiile inumane de cazare, deplasarile lungi intre meciuri, programate la stadioane diferite etc. Ar fi fost posibil, mi-a spus o evreica frumoasa nascuta la Moscova, cum se lauda ea, care se afla intr-un grup de tineri evrei, foarte galagiosi, ca arbitrul debutant din Gambia (?!) sa fi prelungit meciul pana inscria Portugalia!

Echipa SUA este tipica pentru ceea ce insemana FIFA, adica Federatia Internationala de Fotbal Amator. Ei sunt amatori, iar Klinsmann vrea sa-i faca peste noapte profesionisti. Majoritatea echipelor din acest turneu final joaca amatoriceste, numai cele care au investit sume uriase in echipa si in jucatori se apropie de profesionism. Stilul echipei SUA este perfect adecvat fotbalului de amatori, care inseamna ajungerea la poarta adversa cat mai repede si inscrierea de goluri. Goluri cat mai multe. Este stilul baschetului, fotbalului american si al altor sporturi care fac deliciul publicului, fiindca sunt spectaculoase si se marcheaza multe puncte. E bine ca, pentru viitorul ei maret, echipa americana sa se debaraseze complet de complexul european, un stil profesionist care si-a trait traiul si si-a mancat malaiul. Esecul acestui stil s-a vazut la Mundialul brazilian.

Grid Modorcea
Corespondenţă de la New York