Ne aflăm în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, joi, 14 august 2014. La sărbătoarea hramului Mănăstirii Nicula din Arhiepiscopia Clujului au ajuns zeci de mii de pelerini. Poarta așezământului monahal este trecută în continuu de grupurile de credincioși care vin, mulți dintre ei pe jos, cântând pricesne închinate Maicii Domnului. La intrarea în mănăstire, se opresc la bisericuța de lemn pe care, indiferent de vârstă, unii o înconjoară în coate și în genunchi, zic acastiste, rugăciuni și dau Slavă lui Dumezeu că au mai ajuns încă un an sărbătoarea de la Nicula. Stau la geamurile micii biserici și vorbesc cu Maica Domnului, iar apoi se așează pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se află în biserica mare mănăstirii. Rândul a ajuns în aceste momente până la capătul curții așezământului și numără sute de persoane.

În aceasta dimineață programul liturgic a debutat cu Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, Ceasurile III și VI și Sfânta Liturghie oficiată de părintele arhim. Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului. La finalul slujbei, părintele le-a adresat miilor de pelerini prezenți, un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre fericire și iluziile pe care societatea contemporană le furnizează cu privire la aceasta. De asemenea, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, de două ori, pentru ca toți pelerinii să poată lua parte la aceasta.

Peste 2. 000 de pelerini se îndreaptă pe jos spre mănăstire

La ora 13:00 au pornit spre Mănăstirea Nicula și credincioșii participanți la pelerinajul pe jos din Gherla, organizat de Arhiepiscopia Clujului.

Prezent la pelerinaj, colegul nostru Grigore Sâmboan relatează: „Deși meteorologii au emis avertizări de caniculă, aproximativ 2.000 de credincioși din toate colțurile țării au răspuns invitației Arhiepiscopiei Clujului de a parcurge și în acest an pe jos, drumul ce duce din Gherla la Mănăstirea Nicula, mai bine de 7 km. Tineri sau bătrâni, cu toții sunt mânați de dorul de a se întâlni și în acest an cu Maica Domnului. Pelerinajul a început puțin după ora 13:00, la Biserica „Sf. Nicolae” din Gherla, acolo unde Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei alături de PS Macarie, PS Vasile Someșanul și PS Ignatie Mureșanul au rostit o rugăciune de bincuvântare a călătoriei. Cu toții au pornit pe jos spre mănăstire. În frunte sunt copiii, ce duc o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, urmați de toacă, prapori, zeci de tineri îmbrăcați în straie populare, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Clujului, urmați de miile de credincioși. Protopopiatul Gherla și credincioșii parohiei „Sf. Nicolae” au pregătit pentru pelerini zeci de flacoane cu apă și gogoși de post. Pelerinajul se va încheia în jurul orei 16:00. Când vor intra în localitatea Nicula, oamenii din sat îi vor aștepta la poartă cu apă rece și busuioc, pe care apoi credincioșii să îl poată atinge de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului”.

La ora 18:00, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula a început slujba Vecerniei cu Litie, urmată la ora 21:30 de scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și oficierea Prohodului Maicii Domnului. În jurul orei 2:00 noaptea, icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii. Toate slujbele de seară, începând cu Vecernia vor fi săvârșite de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, în sobor de arhierei, preoți și diaconi și transmise în direct pe frecvențele Radio Renașterea.

Alexandra Andereș, Sursa: Radio Renașterea