Un oficial palestinian a fost ucis miercuri în confruntări cu militari israelieni, în timpul unei manifestaţii, în Cisiordania ocupată, potrivit unor surse medicale şi din domeniul securităţii.

Ziad Abu Ein, însărcinat cu dosarul colonizării în cadrul Autorităţii Palestiniene (AP), a decedat după ce a fost lovit la nivelul pieptului de către militari, în timpul unui marş de protest în satul Turmus Ayya, în apropiere de Ramallah, a anunţat o sursă palestiniană din domeniul securităţii.

Potrivit unui fotograf al AFP aflat la faţa locului, oficialul palestinian se afla printre cei aproximativ 300 de manifestanţi care se îndreptau spre colonia Adei Ad, cu intenţia de a planta măslini. Manifestanţii au fost arestaţi la un punct de control de militarii israelini, care au început să tragă cu gaze lacrimogene.

Secretarul general ONU, Ban Ki-Moon, a cerut Israelului o „anchetă rapidă şi transparentă” privind circumstanţele „morţii brutale” a ministrului palestinian Ziad Abu Ein în confruntări cu militari israelieni.