Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM) consideră că adoptarea steagului secuiesc ca steag al județului Harghita sfidează legea, este o ‘ofensă adusă statului român’, pune în discuție autoritatea statului în această zonă și este ‘un element care tensionează relațiile interumane’ din acest areal.
Într-un comunicat remis AGERPRES de biroul de presă al FCRCHM se arată că decizia luată de Consiliul Județean Harghita în data de 11 decembrie sfidează legea, ținând cont că o hotărâre similară adoptată în 2009 a fost anulată definitiv de instanță.
‘Această decizie sfidează legea, din moment ce același steag al județului, în aceeași configurație coloristică, cu aceeași simbolistică și aceleași proporții și dimensiuni, votat și în 2009 ca steag al județului Harghita, a fost anulat prin Decizia nr. 2690/R, din data de 26 septembrie 2012, a Curții de Apel Târgu-Mureș. În acest mod, județul Harghita, unitate administrativ-teritorială oficială a statului român, și-a însușit drapelul unei entități care nu există, asumându-și, totodată, și revendicările acesteia, în totalitate neconstituționale’, se arată în comunicatul menționat.
Totodată, Forumul, împreună cu asociațiile și fundațiile care au aderat la platforma sa, avertizează că, în acțiunea lor, consilierii UDMR și PPMT care au votat hotărârea nu au ținut cont de propunerea FCRCHM ca steagul județului să conțină și un element heraldic românesc și nici de o propunere similară a unui consilier român. Din acest motiv, consideră semnatarii comunicatului, ‘steagul votat al județului Harghita are un caracter pur etnic maghiar’.
În comunicat se mai precizează că aprobarea acestui drapel este ‘o ofensă adusă statului român’, decizia consilierilor punând în discuție ‘autoritatea statului român în zonă’.
‘Prin aprobarea acestui steag, care nu conține niciun element care să-i reprezinte și pe români, practic se pune în discuție autoritatea statului în această zonă. Nici președintele Consiliului Județean și nici consilierii amintiți n-au putut fi clintiți din opinia, exprimată obstinat, că aceste simboluri îi reprezintă pe toți locuitorii și toate etniile județului, niciodată argumentată și în niciun fel justificată. FCRCHM consideră că avem de-a face, a câta oară, cu un clasic exemplu de ignorare voită a cetățenilor nemaghiari ai județului, de evidentă discriminare culturală, de anihilare simbolică a existenței românilor pe aceste meleaguri, de folosire abuzivă a votului democratic împotriva democrației însăși. Constatăm astfel, cu uluire, că după sute de ani de excludere a românilor din heraldica transilvană, nici la aproape un secol după Marea Unire acest drept nu poate fi pus în operă’, se mai precizează în comunicatul FCRCHM.
De asemenea, reprezentanții Forumului roagă instituțiile statului să țină cont în deciziile actuale și viitoare de ‘ diferența enormă dintre comportamentul inflexibil de stăpân medieval pe plan local și apelul la toleranță și revendicările maximale pretinse de conducătorii politici români de etnie maghiară pe plan național și european’.
În comunicatul de presă se mai punctează faptul că arborarea steagului secuiesc este un element care ‘tensionează relațiile interumane’ din zonă.
‘A fi obligat să accepți mereu deasupra capului un steag care nu numai că nu te reprezintă, dar te și sfidează, este încă un element care tensionează relațiile interumane din acest areal, care ar putea fi cel puțin acceptabile în lipsa acestor provocări intenționate — de care politicienii maghiari din zonă sunt perfect conștienți și pe care le comit sistematic, în vederea unor presiuni, șantaje sau tranzacții viitoare cu puterea de la București. Tranzacții ale căror victime am căzut permanent din 1990 încoace’, se arată în documentul remis de FCRHCM.
Consiliul Județean Harghita a aprobat în data de 11 decembrie, cu majoritate de voturi, steagul secuiesc ca steag al județului, decizie pe care a mai luat-o și în 2009.
Hotărârea adoptată în 2009 de Consiliul Județean Harghita a fost anulată definitiv și irevocabil de Curtea de Apel Târgu Mureș, dar steagul a continuat să fie arborat pe sediile unităților administrativ-teritoriale din județ.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


38 comentarii la “FCRCHM: Adoptarea steagului secuiesc ca steag al județului sfidează legea și este o ofensă adusă statului român”
Merkel: Imigranţii trebuie să asimileze valorile GERMANE, multiculturalismul este o iluzie.
Asa trebuie facut si cu hunii.
„Refugiaţii care vin în Germania în căutare de protecţie trebuie să asume legile şi tradiţiile germane, trebuie să înveţe limba. Multiculturalismul generează societăţi paralele, astfel că rămâne o iluzie”, a declarat Angela Merkel la o reuniune a formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată, conform site-ului Tagesschau.de.
Merkel vorbeste de imigranti, maghiarii sunt o minoritate traditionala conform dreptului european.
integrarea orcarei minoritati este absolut necesara.Daca ungurii si secuii nu vor sa se integreze se pot considera ca si inamici contra statului si se poate merge pana la pedeapsa de a li se retrage cetatenia si dreptul de sedere. Daca mai fac si agitatie contra statului ,sa pateasca precum Beke.
Draga D-le Dacul, ai perfecta dreptate, ce a ce priveste integrarea minoritatilor din HARCOV. In concluzie, romanii din HARCOV, ca minoritati in Tinutul Secuiesc, trebuie sa se integreze.
Ar trebui toti cei DIN consiliu judetean Sa fie anchetati si inchisi
Dragă domnule Rancz, duminica merg la biserică (ortodoxă) într-un sat din Covasna, unde toate numele de pe crucile din cimitir sunt româneşti scrise maghiarizat, iar biserica ortodoxă veche este construită dincolo de marginea satului, pentru că românii nu aveau dreptul la biserică în sat. Cred ca românii s-au integrat destul pe acolo.
FCRCHM minte: legea 141/2015 permite ca un judet sau orice localitate sa adopte un steag. Sunt doua restrictii in lege:
– doua unitati administrative nu poat avea acelasi steag
– steagul nu poate contine insemenele unui alt stat
FCRCHM minte, instanta in 2009 a anulat steagul doar pe baza ca atunci nu a existat o asemenea lege. Deci, steagul a fost aprobat legal.
FCRCHM sa se uite la stema Clujului: cum sunt reprezentati maghiarii din Cluj pe aceasta stema? Nicicum.
steagul vrea doar sa ascunda mizeria in care traiesc abandonati d eparlamentarii lor care le iau si coaja de paine si isi fac averile de milioane de euro…arunca la multime un steag cu probleme si gata cu atentia asupra modului de dobandire a averilor parlamentarilor ce ii lasa in saracie…nu steagul e problema ….dar cu altceva nu pot intarita masele lor de votanti!
Minoritatea maghiara cere si primeste drepturi peste drepturi, are o situatie privilegiata, avand drepturi pe care nici-o minoritate din Europa si din lume nu o are. In schimb rasplateste bunavointa si toleranta Statului Roman cu sovinism, extremism si rasism, intelegand sa oprime si sa suprime minoritatea romana care traieste in judetele Covasna, Harghita si Mures. A cere mereu drepturi pe care nimeni in lume nu le are dar a fi anula toate drepturile cu o atitudine sovina si plina de ura celorlalte minoritati conlocuitoare este o atitudine revoltatoare. Ar trebui sa le fie rusine si sa renunte la atitudinea sovinista, extremista, xenofoba antiromaneasca pana nu e prea tarziu…
Vorbesti de ultimele zece judete clasate la gdp/capita? Nici una nu este in Ardeal. Harghita este pe locul 23, Covasna pe 25.
N-ai habar de situatia minoritatilor din Europa: doar autonomii sunt 19 in Europa, Italia are 5 regiuni autonome, Voivodina din Serbia este si ea autonoma cu 6 limbi oficiale
Steaguri regionale sunt peste tot in Europa, inscriptii bilingve la fel. Finlanda are ca limba oficiala si limba suedeza, finlandezii invatand in scoli limba suedeza…
judetul nu este nici una ci nici unul….te cam balbai pe aici degeaba,ca tot nu isi pot justifica averile fabuloase parlamentarii udmr din covasna si harghita fata de saracia neamurilor llor.
pe banii romanilor sunteti mari si tari da ia sa va vedem nioi ce ati face pe munca voastra daca nu v-ar mai da guvernul nici un ban…ati ajunge iar culegatori de seminte si ..carne cruda
Iarasi spui vorbe goale: uite cine primeste bani de la buget, si cine plateste
Harghita primeste inapoi 82,5% din cea ce plateste, Covasna 78,8%. Chiar si in Ardeal sunt 3 judete care primesc mai mult inapoi decat ele (Alba, Hunedoara, Maramures).
Uita-te care sunt judetele cersitoare si unde sunt ele: sunt 14 judete de peste Carpati care primesc inapoi mai mult decat vireaza la bugetul statului.
http://www.gandul.info/financiar/harta-banilor-din-romania-cat-da-si-cat-primeste-inapoi-de-la-bugetul-de-stat-judetul-tau-9444892
Mai incet cu minciuna cersitului, ca se dovedeste a fi invers.
..ia te uită rapid cine…”minţeşte’ ca să păstrăm exprimarea ta neaoşe…
http://www.dantanasa.ro/exclusiv-udmr-o-afacere-de-milioane-de-euro-anual-din-fonduri-publice-documente/
Careianule: Dan Tanase minte chiar in prima propozitie, sunt si in alte tari din Europa partide etnice: Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Austria au astfel de partide.
Fondurile alocate pentru partide sunt pe baza REZULTATELOR ELECTORALE, adica pe BAZA CONTRIBUITIEI MAGHIARILOR in cazul UDMR.
Fonduri pentru organizatii minoritare gasesti in fiecare tara cu minoritati din Europa.
Oare impozitele ramase (20%) la Bucuresti din judetele Harghita si Covasna nu reprezinta mai mult decat ce primeste UDMR? Eu cred ca da.
Si nici nu mai vorbesc din impozitele maghiarilor din Bihor, Satu-Mare, Cluj, Salaj, Mures.
Cersetorii sunt in judetele care primesc mai mult decat incaseaza. Din banii romanilor. Judetele cu majoritate maghiare sunt net platitori la buget.
cazul tau e de manual 100%.
esti bolnav de sindromul Toti mint numai tu ai dreptate….e bine cand traiesti numai in lumea ta ca nu te doare prostia care urla in tine.
e mai usor sa traiesti din subventii decat sa depui efort si sa si creezi ceva, altceva inafara de matreata…
Contrazi-ma cu ceva date reale: exista partide sau organizatii pe baza etnica care participa la alegeri nationale sau regionale in Marea Britanie, Germani, Austria, Italia? DA! A mintit deci DT cand a scris ca Romania este singura tara din UE? DA!
Ca fapt divers: autoguvernarea pe tara a romanilor din Ungaria primeste 3,7 milioane de euro in 2015, autoguvernarea pe tara a germanilor din Ungaria primeste 5,9 milioane de euro.
Deci UDMR a primit in 2014 mai putin decat autoguvernarea pe tara a germanilor din Ungaria si cu putin mai mult decat autoguvernarea pe tara a romanilor din Ungaria.
Consiliul Natioanl al Minoritatii Nationale Romane din Serbia va primi fonduri pentru susținerea tuturor priorităților și obiectivelor stabilite în statut atât de la bugetul de stat al țării, cât și de la cel al Provinciei Autonome Voivodina.
Deci si romanii din Serbia primesc bani de la bugetul tarii si AL PROVINCIEI AUTONOME VOIVODINA.
niciuna din organizatiile la care faci referire nu batjocoreste steagul tarii iar in romania exista sedii udmr care nu arboreaza steagul Romaniei….unii primari de la udmr nu pun insemnele statului roman in primarii si nu poarta esarfa conform legislatiei din Romania!
nerespectarea legilor statului e pentru voi o fala si da senalul anarhiei pe care in alte state nu vi-l permiteti
Iarasi arunci vorbe in aer fara sa ai date: sediul autoguvernarii pe tara a romanilor din Gyula/Jula fara steag maghiar:
http://www.atruroman.hu/images/front-intezmeny/mroo_hivatala1.jpg
Si unde pun steagul maghiar, pun si steagul roman, si nimeni nu este scandalizat: pe alte cladiri ale autoguvernarii, pe scoli…
Sediul autoguvernarii pe tara a germanilor din Ungaria fara steagul Ungariei: http://www.ldu.hu/menu/6/gallery/show_gallery/53
…cum sa fie scandalizati cand conducerea autoguvernarii nu este romaneasca… e la fel de romaneasca ca si directorii de la casele de cultura care de ziua Romaniei pun draperii negre pe scena…pe cine crezi tu ca mai prostesti tu nobody? numai sovinism si iredentism va curge in vene mai ales cand vreti sa furati de la altii pamanturile si banii…ia sa vedem ce reusiti sa faceti voi din stepele asiatice natale ale voastre? dovediti acolo ce puteti si apoi veniti pe net cu comentarii scrise la caldurica gasita la altii,oameni ai locului….
nobody ai fost si tot asa ramai cu toate minciunile voastre in timp ce traiesti din bani romanesti.
Ai probleme se pare la citit: exista sedii la care nu sunt steaguri maghiare. Exista institutii ca primarii si scoli care au si steagul roman pe ele.
Daca va deranjeaza steagul secuiesc, sa punem in locul steagului secuiesc steagul maghiar pe primariile si scolile din Secuime, la fel ca pe primaria Micherechi, scoala din Batania, scoala din Micherechi si altele.
sa puneti ce vreti voi dar atunci sa nu mai luati bani romanesti ca sa va intretineti…aveti o atitudine tipica de centuriste si mai vreti si sa va respecte lumea…cum va purtati asa sa asteptati sa fiti si tratati!
vreti steag sa puneti mana sa munciti si sa va faceti drumuri sa va faceti scoli unde s ainvete copii vostri nu sa profitati de gratuitatea invatamantului platit de statul roman…cu alte cuvinte sa va intretineti singuri…voi invatati in scolile din romania si apoi injurati tara unde primiti mancare si un loc de casa.
da stiu ca sunti banditi si tupeisti pe deasupra …curata obraznicie!
la munca cu voi ca atunci nu ati avea timp de prostii!
Platim impozite si primim mai putin inapoi decat platim. Judetele romane din Moldova si Muntenia, Maramures si Tulcea sunt alea care trebuie sa puna mana pe munca si sa nu cerseasca de la stat.
15 judete in care abia gasesti maghiari cersesc de la stat, 36% din judetele tarii. Aia sa se apuce de munca, de construit drumuri de finantat scoli. http://m.gandul.info/financiar/harta-banilor-din-romania-cat-da-si-cat-primeste-inapoi-de-la-bugetul-de-stat-judetul-tau-9444892
in concluzie, traiti din bani romanesti!
taiati paduri romanesti! traiti in Romania si mancati paine romaneasca.
si voi ce faceti? ardeti steaguri si papusi cu Avram Iancu in semn de recunostinta pentru cele primite.
copii vostri invata in scolile construite de statul roman nu de voi cu bani de acasa. umblati pe drumuri facute tot de statul roman, bune rele dar facute din bani romanesti! daca nu va place ce tot va chinutii pe la noi si nu mergeti acolo unde aveti pasaport? sau sunteti sadomaso…?