Liderii filialelor Partidului România Unită din regiunea de Nord-Vest s-au reunit astăzi, la Cluj-Napoca, invitat de onoare al evenimentului fiind președintele fondator al formațiunii, Bogdan Diaconu. Acesta din urmă a atras atenția – în contextul Centenarului, dar și a recentei vizite în zona Clujului a unei delegații de la Bruxelles care a recomandat românilor să desființeze județele dacă vor mai mulți bani europeni – că naționaliștii nu vor permite nimănui din afara României să reorganizeze teritorial țara.

Discuțiile au avut loc cu perspectivă pe termen mediu și lung, într-o atmosferă de unitate, cu țintă spre alegerile europarlamentare din 2019, alegerile prezidențiale, localele și parlamentarele din 2020.

”Cel mai important lucru simțit aici, ce m-a impresionat, e că toate filialele PRU din Ardeal au rămas alături de partid, de idealurile noastre naționaliste, de valorile Partidului România Unită, strâns unite în jurul liderilor de aici, din Ardeal, atașați de ceea ce înseamnă PRU. Am abordat teme legate de organizarea internă, viitoarele obiective propuse la următoarele turniruri electorale, modul cum trebuie să îmbunătățim organizarea internă a partidului, cum să comunicăm cu societatea românească. S-au identificat și s-au comentat probleme arzătoare prin care societatea românească trece astăzi, plecând de la ce se întâmplă în Ardeal cu câteva luni înainte de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, până la problemele care sunt strigătoare la cer privind mersul Justiției în România”, a declarat Bogdan Diaconu.

”Partidul România Unită este într-o etapă de progres după alegerile parlamentare, unde noi considerăm că am avut rezultat bun – sigur, ne-am fi dorit să intrăm în Parlamentul României pentru a ne putea realiza obiectivele noastre cu caracter naționalist și pentru păstrarea valorilor naționale, dar nu numai. Vorbesc de valorile poporului român și ale românilor de oriunde se află. La întâlnire participă organizațiile Bihor, Cluj, Sibiu, Maramureș, Sălaj, Bistrița. Am discutat și despre implicarea noastră în problemele comunității, politica regională și națională și proiectele de viitor. Centenarul trebuie să ne prindă pregătiți, iar noi suntem nemulțumiți față de actualul guvern pentru că deși s-au alocat niște fonduri, nu s-a realizat încă nimic. Așteptăm să se realizeze monumentul Unirii de la Alba Iulia și anumite evenimente semnificative care să marcheze cei 100 de ani. Sunt și diverse legi discutate aici, cum ar fi reducerea procentului de reprezentare oficială pentru reprezentanții minorităților, legea restituirii în natură, multe aspecte care țin de viața de zi cu zi a românilor, dar mai mult, despre identiatea noastră și păstrarea valorilor naționale. Cred că mesajul a fost faorte clar, de unitate și întărire a alianțelor – cum este BINE, din care facem parte alături de PRM și Noua Dreaptă, coagularea alături de restul formațiunilor naționaliste europene, care să promoveze valorile românești într-o Europă globalizată”, a adăugat Alexandru Cordoș, președintele PRU Cluj și prim-vicepreședinte național al partidului.

Regiunea de Nord-Vest a României, în atenția PRU

Bogdan Diaconu a ținut să facă referire și la recentul desant al oficialilor de la Bruxelles în zona Clujului, una dintre cele mai numeroase delegații axată pe politică regională și alocări de fonduri europene (comisia REGI) fiind prezentă mai multe zile aici, în inspecție.

Președintele fondator al PRU speră că invitații au aflat și de performanțele antiromânești ale Guvernului Cioloș, care a atras zero fonduri europene și nu a acreditat nicio Autoritate de Management care să poată autoriza cereri de finanțare pe proiecte europene. ”Despre asta am vorbit toată campania electorală, și după. Guvernul Cioloș a fost un guvern pus să facă rău României, să satisfacă interesele străine ale Germaniei, Franței și Bruxelles-ului”.

Cu privire la recomandarea șefului Comisiei REGI a Parlamentului European, Lambert von Nistelrooij, care a afirmat că românii ar putea absorbi mai ușor bani europeni dacă și-ar desființa județele, Bogadan Diaconu a replicat că: ”Poate naște aspecte periculaose legate de viitorul României ca stat național unitar. De 27 de ani sunt tot felul de hrăpărețchi din afara României, de la Bruxelles, Paris, Berlin, George Soroș și alte meleaguri, care încearcă să ne spună cum trebuie să ne reorganizăm noi teritoriul. În România sunt județe, sunt comunități care s-au creat și s-au dezvoltat în decenii, iar o distrugere a acestor comunități înseamnă imposibilitatea de a se dezvolta. Spunem un nu hotărât oricărei idei care vine din afara României de reorganizare din punct de vedere teritorial-administrativ”.

NapocaNews