Twitter a suspendat temporar la sfârşitul săptămânii trecute contul unei parlamentare americane republicane din rândul mişcării de extremă dreapta, adeptă a teoriei conspiraţiilor, pentru că a încălcat regulile de integritate a discursului pe reţeaua socială, au făcut cunoscut Twitter şi biroul parlamentarei, notează AFP.

Marjorie Taylor Greene, aleasă de curând în Congresul SUA din partea statului Georgia (sud), nu îşi ascunde afinităţile cu mişcarea complotistă QAnon. Ea a scris mai devreme duminică pe Twitter mesaje despre alegerile din Georgia, afirmând că au fost fraudate.

Mesajele ei au primit o etichetă specială din partea Twitter indicând că „această afirmaţie că a avut loc o fraudă electorală este contestată. Nu se poate răspunde la acest mesaj şi nici redistribui din cauza riscului de violenţă”, a spus reţeaua socială.

Duminică după-amiază, Twitter a decis să blocheze contul parlamentarei pentru 12 ore. „Contul respectiv a fost suspendat temporar din cauza multiplelor încălcări ale regulilor noastre deontologice”, a indicat un purtător de cuvânt al Twitter într-un e-mail pentru AFP.

NapocaNews