Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, duminică seara, într-o conferinţă de presă susţinută după înfrângerea cu FCSB, scor 1-0, că partida a fost decisă de o eroare a arbitrului Marcel Bîrsan.
Tehnicianul a explicat că CFR Cluj trebuia să primească un penalty pentru un henţ al fundaşului echipei FCSB, Joyskim Dawa, în propriul careu. De asemenea, el a menţionat că lovitura de la 11 m din care FCSB a marcat unicul gol al întâlnirii a fost acordată eronat.
„Azi n-a funcţionat arbitrajul, asta nu a funcţionat. Sunt unele episoade în anumite meciuri care sunt clare şi decid rezultatul, iar azi a fost clar henţul lui Dawa în careu pe care arbitrul nu l-a văzut. Apoi s-a dat un penalty pentru FCSB pe care doar arbitrul l-a văzut, la o atingere involuntară. În rest a fost un meci dificil, echilibrat. Noi am avut mai puţină energie decât adversarii pentru că am consumat-o în meciul cu Adana din Conference League. În fotbal greşeli fac şi jucătorii, fac şi antrenorii, dar azi au făcut arbitrii. Noi am revăzut de foarte multe ori acea fază la Dawa, mâna a fost clar depărtată de corp, iar arbitrul a refuzat să dea penalty. Meciul a fost decis de o eroare a arbitrului”, a afirmat antrenorul.
El susţine că este anormal şi incorect să aibă loc asemenea greşeli de arbitraj la meciuri atât de importante.
„Azi au fost pe teren două echipe puternice, din păcate rezultatul a fost decis de o persoană. Este anormal şi incorect. În meciuri atât de importante, cu atât de multă lume în tribună, nu poţi să decizi tu rezultat, fără să te duci să revezi imaginile la VAR. E un lucru dăunător pentru fotbalul românesc, suntem supăraţi pentru că nu meritam să pierdem. E foarte frumos să joci pe acest stadion, cu o asemenea atmosferă, pentru oricine e o bucurie să joace aici, însă pentru noi a devenit o tristeţe. Pentru că o greşeală a decis un meci între două echipe puternice”, a precizat Mandorlini.
„În meciul cu Adana am pierdut din cauza a două greşeli făcute de jucătorii noştri, dar atunci când decid alţii nu este frumos. E destul de greu să greşeşti când ai şi tehnologia VAR. Acum VAR joacă un rol important, arbitrii au şansa să revadă fazele. Putea să vadă că a fost penalty clar pentru CFR”, a adăugat tehnicianul italian.
La revenirea sa în Ghencea, după opt ani, FCSB a obţinut victoria prin golul marcat de Andrea Compagno (67 – penalty), după un fault comis de mijlocaşul croat Lovro Cvek asupra italianului.
NapocaNews, Foto: GSP