Holocaustul a devenit parte a istoriei ungare, fiind considerată una dintre cele mai mari tragedii ale țării; rușinea și pierderile sunt ale noastre, la fel ca și remușcările față de acel eveniment – a afirmat vineri ministrul ungar al apărării Csaba Hende cu ocazia unei ceremonii de comemorare la Budapesta, relatează MTI.
Ungaria și-a cerut scuze în acest an pentru prima dată la Organizația Națiunilor Unite pentru responsabilitatea pe care a avut-o în cadrul Holocaustului.
Chiar şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, a precizat în acest an că faptul că Germania a ocupat Ungaria înainte de Auschwitz şi că guvernul şi administraţia nu a intrat în deplinătatea drepturilor de administrare şi a fost nevoită să facă aşa ceva este o treabă, dar acei funcţionari, poliţişti, toată încrengătura aceasta administrativă a Ungariei a pus atâta zel şi atâta suflet în a face această deportare într-un termen atât de scurt încât îşişi nemţii au rămas uimiţi de acest lucru.
Acum se împlinesc şi 70 de ani de la Holocaustul evreilor din Transilvania de Nord, orchestrat de regimul ungurului Miklos Horthy.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Ministrul ungar al Apărării: Ruşinea legată de Holocaust face parte din istoria Ugariei”
Iar masacrarea evreilor si a tiganilor din Romania de catre regimul regalisto-legionaro-antonescian este rusinea Romaniei.