Distribuie articolul

Inelul de ocolire a Clujului este cel mai important proiect de investiţii pe care municipalitatea îl va derula în noul mandat ca să scoată traficul din orașul supra-aglomerat.

Drumul, cu o lungime de aproximativ 30 de kilometri, va lega Autostrada Transilvania de centura Vâlcele-Apahida. În acelaşi timp el va oferi şi o alternativă de ocolire a zonei centrale a municipiului pentru cei care doresc să se deplaseze dintr-un capăt în altul al oraşului.

Primarul Emil Boc a precizat că acest proiect a fost inclus în Masterplanul de Transport al României şi va beneficia de finanţare europeană, titrează Radio Cluj.

”Dintre toate priorităţile pe care le avem şi în Strategia de dezvoltare a oraşului şi în Planul de mobilitate acesta este proiectul prioritar unu. Centura metropolitană a Clujului este prinsă în Masterplanul de transporturi cu o valoare de 152 de milioane de euro. Ruta este de la nodul A3, de la autostradă, de la Gilău, pe malul Someşului până la sensul giratoriu de la Cora. Apoi, pasaj suprateran până la strada Bucium în Mănăştur, traversează Făgetul, Calea Turzii, trece prin spate pe la Selgros şi iese la nodul de centură Apahida – Vâlcele” a declarat Emil Boc, primarul din  Cluj Napoca.

Solicitarea de finanţare pentru inelul de ocolire va fi depusă în toamna acestui an, iar licitaţia pentru execuţie va fi lansată pe parcursul anului viitor.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: