† CLAUDIU
Prin harul și mila lui Dumnezeu
Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,
iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiți credincioși,

Din mila Domnului, sărbătorim și anul acesta Învierea și suntem chemați să răspundem încă o dată provocării de a rosti „Cristos a înviat!” din tot sufletul și nu din obișnuință, din adâncul inimii și nu cu jumătate de gură, chiar dacă în jurul nostru nu lipsesc încercări ce ne-ar putea descuraja. Suntem încă în vreme de pandemie și de aceea supuși restricțiilor, iar acest lucru afectează viața noastră în ansamblul ei. Anul acesta este însă dificil și din alt motiv: acum aproape patru luni de zile, Preasfințitul Florentin ne-a părăsit pentru a se întoarce în Casa Tatălui ceresc. O pierdere resimțită cu atât mai mult cu cât ne-a surprins pe toți prin celeritatea ei. Îl simțim încă prezent în sala Sinodului, în Catedrală, în biserici și cu siguranță în inimile celor apropiați. Fiecare dintre noi mai putem avea și alte motive de întristare, doar de noi știute, în viața de familie sau în cea personală. Toate acestea împreună riscă să creeze un sentiment de nedreptate, de parcă altfel ar fi trebuit să decurgă existența noastră, a familiei noastre, a lumii în care trăim pentru a ne putea bucura de Sărbătoarea Paștilor așa cum se cuvine. Dacă citim însă toate aceste realități la lumina Sfintei Scripturi, descoperim că nu suntem singuri: și apropiații lui Isus, ucenicii, sfintele femei au trăit experiența noastră. Nu erau ei oare cuprinși de astfel de gânduri, similare celor ale noastre, în momentul pătimirilor și mai ales în clipa morții Învățătorului preaiubit? Nu își spuneau și ei în inima lor, împreună cu ucenicii din Emaus: noi nădăjduiam să fie altfel? Nu ar fi vrut să sărbătorească în continuare Paștile împreună cu Mântuitorul? Meditând la pasajele evanghelice care descriu aceste momente, înțelegem că Isus vine tocmai într-un astfel de context pentru a ne mângâia, pentru a ne consola, pentru a ne arăta cum să citim și să interpretăm cu adevărat viața și lumea în care trăim. Lângă ucenicii din Emaus, Fiul lui Dumnezeu este prezent, chiar dacă în mod ascuns, așa cum de multe ori este și în viața noastră. Intră împreună cu ei în tulburarea și tristețea lor, fiindcă Fiul lui Dumnezeu nu ne eliberează de suferință, ci ne eliberează chiar în mijlocul suferinței! „În lume necazuri veți avea, dar nu vă temeți, Eu am biruit lumea!” (In 16,33). Isus nu i-a eliberat nici pe Episcopii noștri martiri de suferință, ci i-a eliberat efectiv în trăirea suferinței asumate în spiritul credinței și al iubirii, transformând temnițele lor în capele unde s-a celebrat jertfa propriei vieți. Ei au fost oameni liberi, chiar închiși fiind, căci Isus a fost cu ei.


Bucuria, liniștea și libertatea interioară sunt rodul prezenței Celui Înviat. Este grăitoare mărturia părintelui Matei Boilă despre Fericitul Mons. Vladimir Ghika, pe care l-a întâlnit în închisoare. Așa cum făceau de obicei, atunci când un nou deținut intra în celulă, toți se precipitau asupra noului venit pentru a afla vești din lumea de afară. Văzându-l pe viitorul Fericit intrând și știind cine este, părintele Boilă i se adresează spunând: „Monseniore, ce se aude, când vom fi liberi?”. Și chiar în momentul în care rostește aceste cuvinte, își dă seama de absurdul întrebării sale: Monseniorul Ghika îl privește zâmbind, iar el realizează că îl întreabă „când vom fi liberi?” pe cel mai liber om din lume!


Isus ne dăruiește și nouă o astfel de libertate și merge pe cale împreună cu noi, intră în neliniștea, în tulburarea noastră, iar la lumina Sfintei Scripturi ne deslușește sensul suferinței. La momentul frângerii Pâinii, ni se arată în chip tainic prezent pentru totdeauna lângă noi, în noi! El ne îndeamnă totodată să nu ne lăsăm amăgiți de iluzia autosuficienței egoiste și a închiderii în sine, ci să facem loc semenilor în viața noastră prin iubire dezinteresată, compasiune și solidaritate. Nu trebuie să îi uităm pe cei marginalizați, bolnavi, însingurați sau lipsiți de mijloacele minime pentru o existență demnă. Să fim pentru ei purtătorii speranței și ai bucuriei dăruite de Cristos cel Înviat!

Iubiți frați și surori întru Cristos,
Atunci când lumea cere un semn, Isus face referință la unul singur: semnul lui Iona. Așa cum Iona a stat trei zile în pântecele peștelui, tot așa Isus va sta trei zile în mormânt, refăcând Templul distrus de oameni, adică Sfântul Său Trup. Din acest Trup așezat în mormânt, precum dintr-o sămânță, se naște Biserica. Așa ne naștem și noi cu adevărat, botezați în moartea și învierea Lui, ca temple ale Spiritului Sfânt. Suntem chemați cu toții să edificăm Biserica lui Cristos, dar nu vom reuși cu adevărat dacă dincolo de bisericile din piatră nu ne îngrijim de bisericile din inimile noastre. Cristos mărturisea unui mistic al zilelor noastre: „Nu există templu mai frumos decât inima omului!”.


Acum, la început de misiune ca episcop în Eparhia de Cluj-Gherla, vă rog pe toți, preoți, călugări, calugărițe și credincioși să mă purtați în rugăciunile voastre. Suntem de acum o familie și ne aflăm într-o comuniune spirituală în care depindem unii de alții. Cu ajutorul Domnului, vă asigur că nu va fi dimineață în care să deschid ochii, fără să-mi deschid și inima în fața lui Dumnezeu pentru a-i cere să ne binecuvânteze pe toți; și nu va fi seară în care să-i închid, fără să-i cer Maicii Sfinte să ne acopere cu Mantia sa ocrotitoare.
Suntem chemați împreună să edificăm Trupul Mistic al lui Cristos, Biserica Sa, pornind însă de la grija față de bisericile din inimile noastre. Doar dacă facem din acest lucru prioritatea noastră, în mijlocul atâtor lucruri pe care le avem de făcut zi de zi, vom fi liberi și bucuroși cu adevărat, indiferent de încercările vieții. Sărbătoarea Paștilor nu va mai fi niciodată o sărbătoare ca oricare alta, ce vine și trece, iar tradiționalul salut „Cristos a înviat!” va celebra în viața noastră eliberarea de jugul și de frica păcatului și a morții, umplându-ne astfel de bucuria Învierii. Lumea are nevoie astăzi mai mult ca oricând de oameni care să mărturisească prin viața lor taina Învierii, iar noi, pe urmele Fericiților noștri Episcopi martiri, suntem chemați să fim într-un mod cu totul aparte sare a pământului și lumină a lumii!
Maica Sfântă, cea care a păstrat în inima ei vestea cea bună a Arhanghelului chiar și în fața Crucii, să ne susțină în încercările acestei vieți. Cu puterea Celui Înviat, ea calcă neîncetat capul celui care încearcă să sădească frica, disperarea în viața noastră și în lumea în care trăim. Ei să i ne rugăm să risipească negura din sufletele noastre pentru a vedea singurul adevărat motiv de bucurie: Isus este lângă noi în fiecare clipă, oriunde am fi. În fața Lui, încercările, suferințele și chiar moartea devin străvezii, lăsând să transpară dincolo de ele lumina fără de apus a Împărăției Cerurilor, adevărata noastră Patrie!

Vă doresc tuturor să vă bucurați de Sfintele Sărbători pascale în pace și în sănătate, cu inimile pline de iubirea și de speranța dăruite de Cristos cel Înviat!

Cristos a Înviat!

† CLAUDIU
Episcop de Cluj-Gherla