Derek Chauvin a fost condamnat la 22 de ani și jumătate de închisoare pentru uciderea lui George Floyd. Fostul polițist se află acum într-o închisoare de maximă siguranță din apropiere de Minneapolis, notează BBC.

Judecătorul care a pronunțat verdictul a explicat motivele deciziei: abuzul de putere comis de Chauvin și cruzimea pe care acesta a arătat-o față de victima sa.

„Decizia mea nu se bazează pe emoție sau simpatie (…) și nici pe opinia publică. Nu încerc să trimit un mesaj”, a ținut să precizeze Peter Cahill.

Familia afro-americanului a cerut instanței, înainte de a fi anunțată condamnarea, să păstreze pedeapsa maximă de 40 de ani de închisoare.

George Floyd a murit la vârsta de 46 de ani, în 25 mai 2020, după ce Derek Chauvin, ofițer de poliție în Minneapolis la acel moment, l-a imobilizat și a stat așezat minute întregi cu genunchiul pe gâtul său, în timp ce bărbatul striga „Nu pot respira”. Afro-americanul era acuzat că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari la un magazin din zonă.

NapocaNews