Cu smerenie, între doi mărturisitori ai vremurilor noastre, Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă și Părintele Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Sfântul Iacob Hozevitul, Comănești.

Este greu de exprimat în cuvinte misiunea strategică pe care Sfintiile lor o îndeplinesc pentru Ortodoxie și Neam și nu întâmplător și nu ca metaforă folosesc cuvântul ,,strategică”. Ei țin Linia de Fier a Moldovei pe aliniamentul înfrățirii versantilor dintre Moldova și Transilvania. Aici sunt trei dimensiuni ale atacului concentric împotriva căruia acești vrednici Părinți împreună cu obștile lor luptă la propriu, prin rugăciune și prezență pe front.

1. Agresiunea globalistă de „robotizare” a omului, prin anularea libertății naționale si individuale. Continuarea politicii bolșevice de suprimare a memoriei Sfinților Închisorilor comuniste și a esenței întregii istorii naționale care este de sorginte creștin-ortodoxă.
2. Agresiunea politicii guvernului de la Budapesta prin conceptul de co-suveranitate în Transilvania și extinderea acestuia în Moldova, până pe zona Ghimes-Făget, Palanca, cu „vârf de săgeată” la Valea Uzului împotriva crucilor Eroilor Armatei Române din Primul Război Mondial.

3. Agresiunea tabarei dinspre Est prin nepomenitori care atacă Biserica Ortodoxă Română, lovind ierahia Bisericii dar nu numai, ci și poporul român. Acest „ultim” atac este de tip război hibrid, fiind potențat de tăvălugul primelor două. Prima dată se bombardează masiv din aer, apoi după ce „terenul” se lasă „gol” se intervin cu trupe de desant. Terenul gol se vrea a fi un popor fără identitate, un popor năucit de lovituri, fără repere, fără rădăcini, fără tărie în credința strămoșească, fără încredere în propria sa Biserică. Și atunci apar substitutele ca fiind „salvatoare”, de fapt hienele care cred că suntem morți.

Nu, nu suntem morți, căci așa cum spunea Octavian Goga, cu toate acestea, domnilor, n-am fost învinși!
Nu, nu suntem învinși, căci avem în fruntea noastră Călugări, Preoți! I-am cunoscut, am pus mâna pe hainele lor sfinte în biserici și Mănăstirii, le-am sărutat mâna cu lacrimi de Nădejde în ochi și pe baricadele luptelor din Piața Universității, Piața Victoriei, la Valea Uzului când am apărat Cruci, când am ridicat Cruci! Am fost lângă ei la Sfântu-Gheorghe sau Târgu-Secuiesc când n-am lăsat Inima Țării să moară!

Nu, nu suntem morți, căci am auzit cuvântul lor de foc despre Sfinții și Martirii noștri și am văzut Troițele ridicate de ei, pentru Sfinții și Martirii noștri. Am văzut și simțit curajul, mărturisirea lor din vremurile acestea.
Nu, nu suntem morți și nu avem nevoie de „lecții”, singura noastră lecție este aceea predată de mărturisitorii vremurilor noastre care sunt în Biserica Ortodoxă Română, nu în altă parte!

Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!

Dr. Mihai Tîrnoveanu