Distribuie articolul

Legea offshore, adoptată la începutul lunii iulie, de către Parlament a aprins spiritele peste ocean, fiind una considerată în defavoarea marilor companii. Ambasada României la Washington anunţă printr-un comunicat de presă, emis în noaptea de vineri spre sâmbătă, că ambasadorul George Maior a avut o întrevedere cu secretarul american pentru energie, Rick Perry în care s-a discutat despre importanţa exploatării resurselor de hidrocarburi din România.

Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România. 

În context, secretarul american al energiei, Rick Perry, a reafirmat interesul față de dezvoltarea dialogului pe teme de energie, inclusiv cu ocazia Summit-ului la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Washington.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: